Încălzirea globală se transformă într-un fenomen din ce în ce mai amenințător la nivel global, care atrage consecințe catastrofale. De mai bine de un an, sunt înregistrate lună de lună temperaturi medii record pretutindeni în lume, cele mai ridicate din arhiva înregistrărilor meteorologice.
Ultimul an a fost cel mai călduros din istorie, iar luna mai a fost cea de-a 13-a lună consecutiv cu temperaturi record. Deși noi am putea să nu sesizăm în mod clar efectele creșterii gradelor din termometru de la an la an, specialiștii trag un semnal serios de alarmă, susținând că fenomenele meteorologice la care luăm parte au efecte devastatoare.
Roxana Bojariu, şeful Departamentului de Climatologie: „Comunitatea oamenilor de ştiinţă a estimat că dacă depăşim aceste praguri, sunt probleme legate de capcitatea noastră, dar şi a ecosistemelor de a se adapta unei schimbări atât de bruşte, atât de rapide”.
Oana Catrina, meteorolog de serviciu: „Vorbim de o masă de aer de origine tropicală dinspre latitudini sudice, ce a înaintat şi chiar s-a internsificat pe teritoriul ţării noastre. De altfel, pe parcursul zilei de ieri s-au înregistrat recorduri zilnice privind cele mai ridicate temperaturi maxime înregistrate într-o zi de 17 iunie, de când se fac înregistrări meteorologice”.
Una dintre consecințele temperaturilor în continuă creștere ar fi inundațiile din ultimele luni.
Roxana Bojariu, şeful Departamentului de Climatologie: „Faptul că aceste fenomene devin din ce în ce mai dese şi că intensitatea de exemplu a precipitaţiilor creşte, acest lucru poate fi pus pe seama schimbării climei, pentru că o atmosferă mai caldă practic conţine mai mulţi vapori de apă”.
În zilele ce urmează, în România canicula din timpul zilei va fi stinsă seara de ploi torențiale și furtuni, fenomene ce vor continua până la mijlocul săptămânii viitoare, informează Digi 24