Deja calificata la Campionatul European, nationala tricolora joaca asta-seara, la Sofia, impotriva Bulgariei, doar pentru orgoliu.
Nationala de fotbal a Romaniei disputa in aceasta seara, de la ora 18.00 (in direct la TVR 1), la Sofia, penultima partida din preliminariile pentru Euro 2008, impotriva Bulgariei.
Ceea ce multi considerau in momentul tragerii la sorti ca va fi o adevarata finala pentru locul doi s-a transformat intr-un meci fara miza. Romania este deja calificata la turneul final al Campionatului European de anul viitor, in timp ce Bulgaria pastreaza sanse doar daca-i invinge pe tricolori, iar Olanda nu bate, acasa, pe Luxemburg.
„Suntem mai buni ca romanii”
In aceste conditii, singura miza a partidei o constituie onoarea. „Zarzavagiii” nu au mai pierdut in fata „mamaligarilor” de pe vremea cand la conducerile celor doua tari se aflau Todor Jivkov si Nicolae Ceausescu. Anul trecut, la Constanta, bulgarii au smuls cu greu un egal, 2-2. „Vrem sa aratam tuturor ca suntem mai buni ca romanii, chiar daca nu vom merge la Euro”, spun jucatorii bulgari.
Tricolorii au facut cunostinta ieri dimineata cu gazonul stadionului „Vasil Levski”, campul de batalie. Dupa 30 de minute de la startul sedintei de pregatire, jurnalistii, prezenti in numar mare, au primit acceptul gazdelor sa intre in tribuna, ceea ce i-a innebunit pe oficialii romani. Hartuiti de ofiterul de presa al FRF, ziaristii bulgari nu intelegeau penibilul situatiei, in conditiile in care elevii lui Piturca exersau banalul „5 contra 2”!
Piturca: „Sa plecam neinvinsi!”
Desi a anuntat ca nu vrea o revansa dupa egalul nedrept de la Constanta, fiindca nu e un tip razbunator, Victor Piturca a interzis accesul ziaristilor de la „Evenimentul zilei” la conferinta de presa, nemultumit de un articol publicat in cotidianul nostru.
„Din fericire pentru noi, meciul cu Bulgaria nu mai este atat de important, la prima vedere. Ne dorim sa plecam neinvinsi. Stiu ca exista o ambitie intre cele doua echipe, dar doar in plan sportiv. Vrem sa terminam grupa neinvinsi. Nu doresc razbunare dupa egalul de la Constanta, fiindca nu sunt un tip razbunator. Este un meci intre doua echipe vecine”, a spus Piturca.
Tehnicianul roman i-a intepat totusi pe adversari: „Bulgaria este o echipa valoroasa, insa s-a demonstrat ca Olanda si Romania sunt si mai valoroase”. Cu biletele pentru Euro in buzunar, tricolorii par detasati. Capitanul Cristi Chivu a afirmat ca „nu conteaza in ce urna valorica vom fi la tragerea la sorti pentru Euro. Important este ca suntem acolo”.
Eugen Trica si Florentin Petre, adica un fost si un actual jucator de la TSKA Sofia, au incercat sa detensioneze atmosfera. „Aveti echipa buna, dar pacat ca nu sunteti si voi la Euro”, le-a alinat Trica durerea jurnalistilor bulgari.
SUPORTERI
Conflict inchipuit
„Evenimentul zilei” i-a cautat ieri pe sefii de galerie ai celor doua formatii, TSKA si Levski Sofia, despre care s-a tot zvonit ca au batut palma pentru a-i masacra pe suporterii romani.
„Vine sfarsitul lumii daca lumea spune ca noi ne-am infratit cu aia de la Levski”, au fost vorbele unuia dintre fanii echipei TSKA. „Nu e nimic adevarat”, a precizat si Dimitar Anghelov, seful galeriei gruparii „ros-albe”. La partida de azi sunt asteptati aproximativ 400 de suporteri romani, cei mai multi dintre ei veniti pe cont propriu la Sofia.