Populația din porturile dunărene poate vizita în aceste zile două nave militare ale Flotei Fluviale care, în intervalul 6-17 mai, efectuează activități de instruire pe Dunăre. În perioada celor 10 zile de marș, navele Monitorul 46 și Vedeta Blindată 180 vor face escală în cel puțin cinci porturi.
După ce au plecat din Portul Militar Brăila, Monitorul 46 și Vedeta Blindată 180 au navigat în amonte, până în Portul Turnu Măgurele, unde, luni, au făcut o escală de câteva ore, timp în care populația civilă a putut să viziteze cele două nave militare și să interacționeze cu marinarii de la Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”, potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Navale Române, Cornelu Pavel. De la Turnu Măgurele, navele se îndreaptă spre Portul Calafat, unde vor ajunge în seara zilei de marți. Publicul din acest oraș-port dunărean le va putea vizita miercuri, 9 mai, în intervalul orar 15.00-18.00.
Monitorul 46 și Vedeta Blindată 180 își vor continua marșul de instrucție pe Dunăre și vor mai face escale în Portul Drobeta Turnu-Severin (joi, 10 mai; program de vizitare în intervalul orar 10.00-12.00) și în Portul Moldova Veche (vineri, 11 mai; program de vizitare în intervalul orar 09.00-11.00). În perioada celor zece zile de marș, sunt planificate exerciții de luptă împotriva minelor marine, de stins incendiul la bordul navelor, de acordare a primului ajutor în caz de naufragiu, precum și antrenamente de recunoaștere a țărmului fluviului Dunărea și de familiarizare a echipajelor navelor militare fluviale cu particularitățile porturilor din sectorul românesc.
Navele îșivor încheia misiunea miercuri, 16 mai, când vor acosta în Portul Militar Brăila. Una dintre misiunile principale ale Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” este asigurarea securității căilor de comunicații și a graniței fluviale a României, pentru libera circulație a traficului de mărfuri și de persoane.