După ce Felix Baumgartner a depăşit viteza sunetului în timpul săriturii din spaţiu, ideea de transport aerian ultrarapid atinge un nou nivel.
Compania XCOR Aerospace vrea să creeze o navă spaţială cu care, contra unei sume mari de bani, pasagerii să poată parcurge distanţa dintre New York şi Tokio în doar o oră şi jumătate. XCOR a început deja construcţia navei suborbitale. Aparatul de zbor se va numi Lynx şi va decola şi ateriza la fel ca un avion obişnuit. Călătoria, însă, va avea loc prin spaţiu. Primele teste de zbor vor avea loc anul viitor, susţin reprezentanţii companiei. "Vom mai lucra la aspectul exterior al navei, însă acesta este cel mai bun, în prezent", susţine Andrew Nelson, Chief Operating Officer al XCOR, citat de Business Insider.