Natura profită de criză

Din cauza crizei economice, industriaşii îşi reduc producţia şi cumpără mai puţine "drepturi de a polua", ale căror preţuri scad pe piaţa europeană a carbonului", anunţă AFP.

Pe această piaţă, pe care se comercializează permise de emisii de dioxid de carbon, numite şi "drepturi de a polua", preţul tonei a scăzut de trei ori din vara anului 2008.

La acea vreme, acesta era de 30 de euro pe tona de dioxid de carbon. La începutul lui februarie, tona de CO2 a scăzut pentru prima oară sub 10 euro, iar în această săptămână se negocia cu 9,20 euro.

Explicaţia este următoarea: criza determină o scădere a activităţii producătorilor din industriile energetice, siderurgice şi cea producătoare de ciment. În consecinţă, ele emit mai puţin CO2. Cererea de drepturi de poluare este astfel mai mică, iar preţul lor scade.

Veste proastă pentru investiţiile "verzi"

"Se consideră că o scădere cu 1% a PIB-ului european înseamnă 30 de milioane de tone de CO2 în minus", a explicat David Rapin, director de dezvoltare la BlueNext.

Desigur, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră din cauza crizei economice este, pe termen scurt, o veste bună pentru mediu, arată AFP.

Însă temerea este că, în absenţa unui stimulent reprezentat de un preţ ridicat al carbonului, investiţiile în energiile "verzi" şi în tehnologiile mai puţin poluatoare vor stagna.

"Nu este o veste bună pentru investiţiile verzi. Atâta timp cât preţul CO2 este scăzut, industriaşii nu vor face investiţiile necesare pe termen mediu şi lung", estimează Damien Demailly, de la World Wide Fund Franţa.

Fiecare stat membru al Uniunii Europene a primit o cotă de emisii de CO2, care a fost repartizată între diferite industrii. În practică, întreprinderile care emit mai puţin decât cota lor, pot vinde drepturile lor de a polua pe această piaţă.

Pentru anumiţi experţi, situaţia actuală ar trebui schimbată, iar piaţa de CO2 ar trebui reformată.