Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în România şi vor deveni operaţionale în anul 2016. În ele vor activa atât militari români, cât şi militari din ale state membre NATO. Decizia a fost luată joi de miniştrii Apărării din statele membre ale Alianţei.
Unităţi pentru Integrarea Forţelor NATO se vor constitui imediat pe pe teritoriile aliaţilor din est - România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania, au decis miniştrii Apărării, la reuniunea de la Bruxelles. Unităţile sunt structuri multinaţionale de comandă şi control ale Alianţei Nord-Atlantice, care vor ”asigura o prezenţă vizibilă şi continuă a NATO pe teritoriul aliaţilor estici", scrie mediafax.ro.
Pe lângă acest centru, România va găzdui un Comandament Multinaţional de Divizie Sud-Est care va funcţiona ca un centru de comandă-control în situaţia dislocării de forţe pe flancul estic al NATO.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a precizat că aceste măsuri sunt importante, chiar istorice pentru România, vizavi de reasigurarea pe flancul estic al NATO şi UE.
”După primirea în NATO din 2004, măsurile care s-au aprobat astăzi pentru România sunt foarte importante, putem să le spunem chiar istorice, vizavi de reasigurarea pe flancul estic al NATO şi UE. Aceste structuri multinaţionale NATO de comandă şi control reprezintă materializarea deciziei adoptate la summitul din 2014, privind asigurarea unei prezenţe vizibile şi persistente a NATO pe teritoriul ţărilor aliate. Aceste unităţi vor avea un rol cheie pentru legătura dintre forţele naţionale şi cele NATO, asigurând elementul de comandă şi control în situaţii în care noua forţă de reacţie a Alianţei, cea cu nivel ridicat de operativitate, va fi dislocată”, a declarat Duşa, la Bruxelles.
Cele două centre din România vor fi implementate pe parcursul anului 2015 şi vor fi puse la dispoziţia Alianţei Nord-Atlantice începând cu anul 2016. Aici vor lucra atât personal român cât şi militari din statele membre NATO.
Printre statele membre vehiculate că vor trimite militari în România se numără Marea Britanie, SUA, Canada, Bulgaria, Turcia sau Polonia.