NATO își va spori prezența în România, ca parte a măsurilor de reasigurare care sunt luate de către Alianța Nord-Atlantică în semn de răspuns la acțiunile Rusiei din Ucraina.
“Țările noastre se confruntă cu provocări fără precedent privind securitatea”, a declarat presei, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea unei reuniuni a miniștrilor apărării din statele membre.
"Vom lua măsuri privind o prezență corespunzătoare pentru regiunea de sud-est, cu elemente terestre construite în jurul unei brigăzi multinaționale", a adăugat șeful NATO.
România s-a oferit să pună la dispoziție o bază pentru această brigadă, care ar avea în jur de 5.000 de militari și care "ar organiza și facilita activitățile NATO în regiune în privința exercițiilor și a măsurilor de asigurare", a spus Stoltenberg. România ar urma să conducă această brigadă.
Propunerea României este discutată, iar detaliile "vor fi decise mai târziu", a adăugat el.
Premierul român Dacian Cioloș a cerut în trecut o "prezență extinsă a NATO" la Marea Neagră. Și Bulgaria a făcut o solicitare similară, potrivit Reuters.
NATO depune eforturi pentru a-și consolida întreg flancul estic, statele sale membre din regiune simțindu-se amenințate în urma anexării de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea și a sprijinului Moscovei pentru separatiștii din estul Ucrainei.
Miniștrii apărării din NATO ar urma de asemenea să pregătească terenul pentru desfășurarea a patru batalioane în Polonia și în cele trei țări baltice — Estonia, Letonia și Lituania. Deciziile finale sunt așteptate la summitul liderilor din Alianță de luna viitoare de la Varșovia.
Măsurile vor amplifica cel mai probabil tensiunile cu Rusia, care a avertizat în mod repetat că extinderea NATO spre Est reprezintă o amenințare la adresa securității sale naționale.
"Nu căutăm o confruntare cu Rusia, nu vrem un nou Război Rece", a spus Stoltenberg, potrivit Reuters. "NATO va continua să își protejeze și să își apere toți aliații în fața oricărei amenințări", a adăugat el. (sursa: Agerpres)