Naţionaliştii sârbi din "Sarajevo Est" - cartierul din capitala Bosniei unde aceştia sunt majoritari - plâng după Ratko Mladici şi se plâng că Boris Tadici i-a trădat.
De cum intri spre Lukovica, cartier al Sarajevo ce aparţine de "Sarajevo Est", unde etnicii sârbi sunt majoritari, începi să ai dubii dacă mai eşti în Bosnia. Nu e greu să-ţi dai seama: te întîmpină de la bun început un semn galben, scorojit de timp, cu numele teritoriului controlat de sârbi: Republica Srpska. Apoi, nu mai dai de moschei, ci de blocuri noi, toate cu balcoane pline de flori, lemne pentru foc şi rufe.
La geam stau sârboaice în vârstă, privind la strada pe care mare lucru nu se petrece. Apoi te izbesc graffiti cu însemne naţionaliste şi ale unor echipe de fotbal. Pe alocuri, câte un poster pixelat, scos în grabă la imprimantă, cu chipul lui Ratko Mladici, pe când era general.
"Măcelarul" salută cu mâna la chipiu, e serios, nu schiţează un zâmbet. Era o zi caldă când a fost surprins de aparatul foto. Era perioada lui de glorie, era sănătos şi purta ţinuta militară de vară. Peste poza asta, membrii "Srpsk Radikalna Stranka Dr. Vojislav Seseli" (Organizaţia Radicală Srpska Dr. Vojislav Seseli – , pe scurt, Seseli Radikal), vreo 2.000 ca număr în zonă, au scris "Mladic Heroj!" ("Mladici erou!"). La doar doi kilometri de agitaţia cosmopolită din Sarajevo, unde numele lui e lipit de eticheta pentru genocid, asta e Mladici: un erou. La Lukovica, tensiunea dintre sârbi şi musulmani e aproape vizibilă cu ochiul liber. E limpede şi declarată, pe faţă, fără menajamente şi corectitudine politică.
CONVINGEREA LUI IGOR
"Generalul nici n-a ştiut ce a fost la Srebrenica, nu e vina lui" "Sunt multe echipe de baschet, de fotbal aici, în zonă", răspunde, într-o engleză greoaie, proaspătul absolvent al unui liceu din localitate Nenad Procovici, la întrebarea: "Din ce trăiesc oamenii în Sarajevo Est?". Şi asta e cam tot ce poate face un tânăr sârb aici. Deşi e practic tot oraşul Sarajevo, cartierul sârbesc e guvernat după reguli proprii şi, prin urmare, şefii municipalităţii se luptă să scoată locuri de muncă tot după planuri proprii. Cel mai bine merge în construcţii, spune Nenad. Deşi, nici asta nu e ce ar trebui să fie. Ceva mai încolo, bosniacii prosperă sub aerul cosmopolit al capitalei reconstruite după bombardamente. Ceea ce uneori îl mai scoate din minţi pe tânărul sârb. Pe el şi pe mulţi alţii ca el.
Poate că de asta se pregăteşte acum Nenad să se urce într-un autobuz care urmează să-l poarte undeva la Banja Luka, pentru un protest. Va schimba glume cu ceilalți protestatari, poate va bea o bere, cu siguranţă însă va flutura poza lui Mladici pe post de erou. Deşi era mult prea mic în timpul războiului. "Generalul a fost erou. A luptat pentru noi", zice băiatul şi se îndreaptă spre o terasă, însoţit de un amic.
Omul din biroul "asaltat" de generali sârbi
Ideile astea, înghiţite cam pe nerăsuflate de tânărul Nenad, ar putea foarte bine să fi zburat spre el prin uşa de termopan, de pe care te întâmpină chipul lui Mladici, a sediului Seseli Radikal din localitate. Aici aşteaptă, cu un aer cam trist, Igor Majatovici, secretar al organizaţiei, admirator declarat al lui Ratko Mladici şi fost soldat în armata Republicii Srpska, reprofilat acum în mic afacerist, după cum, încurcat, se descrie.
De pe peretele micuțului birou te privesc, imenşi, ochii de tapet ai lui Nikola Pasic "(primul ideolog al mişcării noastre" – după cum îl prezintă Igor pe fostul prim-ministru al Regatului Serbiei, lider al Partidulul Radical al Poporului) şi cei ai generalului din al Doilea Război Mondial Dragoljub-Draza Mihailovici ("un mare erou pentru noi").
Igor Majatovici are în minte idealul Serbiei Mari. De asta a luptat alături de Ratko Mladici, căruia, pe lângă "erou", îi adaugă calificativul de "geniu".
"În acest moment, generalul Mladici înseamnă totul pentru noi", spune, cu patimă Igor Majatovici. "E generalul meu, comandantul meu şi noi ştim că e nevinovat". În ultimele trei zile, supăraţi, Igor şi membrii organizaţiei sale au protestat paşnic în "Sarajevo Est" şi în alte localităţi sârbeşti de aici. A vrut să meargă duminică inclusiv până la Belgrad. Ca să se audă şi glasul lui acolo unde Mladici e reţinut. În semn de sprijin. Ţara mamă, însă, l-a "trădat", după cum descrie situaţia.
"Ne-au oprit autobuzul la graniţa sârbă. Am întrebat de ce şi ni s-a spus că e o problemă că aveam o poză pe autobuz generalul Mladici. Politica… Ne-am întors şi am sunat la organizaţia noastră centrală, din Belgrad. Şi s-a vorbit minute în şir cu autorităţile de acolo şi, într-un final, ne-au spus că putem trece, dar apoi ne-au întors iar. Au zis că e o greşeală pe cartea verde a maşinii. Aşa că am stat ore în şir acolo, doar că să ne întoarcem înapoi", povesteşte Igor. A fost negru de supărare. "Serbia e mama noastră", spune. "Dar câteodată e o mamă bună, altădată, mamă rea. De data asta a fost rea. Şi mă doare foarte tare asta".
Pe cine nu plăcea "Generalul"
Sintetizată pe scurt, cariera militară la care Igor a renunţat - după ce a aflat că nu va face parte din armata Republicii Srpska, ci din ce a Bosniei (o ţară pe care nu o recunoaşte) - gravitează în jurul lui Mladici. "A fost comandantul meu. Eu eram soldat. El era un om mare, deosebit. Mladici a fost un geniu. O acţiune de-a lui din 1994, o strategie militară aplicată atunci, a devenit acum obiect de studiu la West Point, ofiţerii americani se pregătesc după ea. Un astfel de om e el!", spune sârbul. E mai mult decât admirație pentru tactica militară, lasă să se înțeleagă. L-a văzut pe general, personal. ”Marele om” a defilat prin faţa lui când era soldat, în timpul conflictului. L-a încurajat, la pachet cu ceilalţi colegi de arme, şi, brusc, Igor s-a simţit înălţat din bocancii grei, de militar.
O scurtă descriere, prin ochii lui, a "măcelarului din Balcani": "Mi-a apărut ca un bărbat puternic, mândru, căruia nu-i plăceau criminalii, nu-i plăceau cei din trupele paramilitare, nu-i plăceau paraziţii societăţii. Nu mi-a vorbit, eram doar acolo cu trupele. Şi ştiu că în luptă era cel care se ducea primul, în fruntea soldaţilor, să lupte, îşi risca viaţa. Toţi soldaţii l-au iubit foarte mult", spune fostul militar.
Se enervează uneori când aude cum e numit Ratko Mladici "măcelar". Dar apoi se calmează şi-şi zice că nu e decât politică murdară. "Uitaţi-vă numai la cine îl numeşte aşa. E politică mondială, e politica SUA, de fapt. Politica musulmanilor, a lui Tadici. Şi de ce nu se spune că sunt monştri și generalii musulmani, generalii croaţi, generalii NATO? Nu au omorât şi ei?", se întreabă naţionalistul. Chipul liderului capturat
Dincolo de toate, Igor spune că nu ar vrea să fie nedrept. Da, sârbii au făcut şi ei crime, o recunoaşte. Masacrul de la Srebrenica îi provoacă şi lui, deşi nu a fost acolo, mustrări de conştiinţă. Spune că toţi criminalii de război trebuie să plătească. Nu însă şi Mladici. "Generalul nici n-a ştiut ce a fost la Srebrenica, nu e vina lui. El a trăit o tragedie cu fata lui, când a murit. Dar nu asta l-a afectat. Era profesionist. Se spune că el e cel care i-a oferit arma cu care s-ar fi împuşcat. Dar eu cred ce a zis el, generalul, că fata lui, Ana, nu s-a sinucis. Ci că a fost ucisă", explică Igor una dintre teoriile care circulă în jurul morţii fiicei lui Ratko Mladici.
Și-a văzut recent eroul, în pozele publicate după ce a fost arestat. Chipul surprins l-a cam înfiorat. Mărturiseşte o frică. Se teme că fostul general e foarte bolnav şi ar putea sfârşi repede în închisoare. "E un om puternic, sper să reuşească. Dar are, totuși, 69 de ani…", cade pe gânduri Igor Majatovici. E bătrân Generalul, adaugă. "Şi a suferit nu mai puţin de trei atacuri cerebrale". DIFERENŢE
Trei adevăruri într-o singură ţară
Dacă ar fi să caracterizeze nivelul relaţiilor dintre sârbi şi musulmani, aduse la zi, Igor Majatovici ar folosi doar două cuvinte: "foarte rău", spune sârbul. "Poţi să vezi zilnic prin ziarele musulmane cum suntem numiţi diabolici, cum îi învaţă să se ferească de noi. Că suntem măcelari, criminali de război, că Republica Srpska e ilegală. Şi nu spun, punctual, cine a făcut crime de război, sârb sau musulman, ci spun despre noi toţi, la un loc, asta. Iar pe generalii lor îi protejează. Doar sârbii ajung la puşcărie. Musulmanii au adevărul lor, noi pe al nostru, croaţii pe al lor. Aici sunt trei adevăruri diferite, în ţara asta", zice secretarul organizaţiei radicale.
Crede că sârbii şi musulmanii nu vor mai putea trăi unii cu ceilalţi multă vreme. Nu crede că va prinde pace pe parcursul vieţii sale. Dar nici Serbia Mare. “Asta înseamnă cu Muntenegru, Kosovo, Bosnia Herţegovina, Macedonia, o parte din Croaţia. Peste tot unde a murit un sârb e Serbia…", înşiră bărbatul teritoriile pe care le consideră sârbeşti. Se înseninează puţin: se gândeşte că poate fiul lui va prinde o perioadă mai bună. Dacă, în caz de război, băiatul va decide să lupte aşa cum a făcut-o şi tatăl, Igor nu l-ar opri. Mai mult, ar fi chiar mândru, spune bărbatul.
MODERAŢI
Printre naţionaliştii din "Sarajevo Est", sârbii care se declară neutri încearcă să privească fără patimă conflictul: "Oamenii sunt buni şi răi. Nu sârbi sau musulmani", spun ei
Dragana are 18 ani şi peste o lună va merge la universitate, unde va studia arhitectura. E o sârboiacă zâmbitoare şi îi place să se considere neutră când vine vorba de tot conflictul interetnic din ţara ei. Crede că oamenii ar trebui să fie mai cumpătaţi când e vorba de viaţa lor. "Niciodată nu m-am gândit că un om e într-un fel sau altul. Dar pot să înţeleg că unii sârbi sunt supăraţi că doar pe ai lor îi arestează. Aici oamenii o duc greu. Se angajează doar în construcţii, în mici afaceri, cum ar fi spălătoriile auto", spune fata. Mladici a fost, pentru ea, pur şi simplu "un general". "Aici e însă, pentru mulţi, un erou. La Sarajevo, puțin mai încolo, e un monstru", spune fata. "Sunt multe diferenţe între noi. Sunt sârbii noştri aici şi sunt bosniacii lor, acolo. Au fost proteste zilele astea, vreo 2000 de oameni au ieşit după arestarea lui Mladici în stradă. Dar eu sunt neutră!", pune simplu fata problema. Un muzician despre politică
De când Marko, un sârb de 25 de ani din Lukovica, a descoperit muzica, şi-a dat seama că nu există diferenţe esenţiale între oameni. "Muzica îi adună pe toţi la fel", spune băiatul. El se consideră un norocos, pentru că are loc de muncă. "Sunt muzician. Dar, în rest, situaţia e foarte rea. Toţi oamenii care au studiat pe aici nu au de muncă. Apoi toată problema asta politică dintre musulmani, sârbi, croaţi, nu ajută deloc", intră în politică tânărul.
E complicat. Pentru că, zice Marko, toţi au făcut crime, dar nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. "Eu sunt sârb şi recunosc că erau ofiţerii noştri, că generalii noştri au făcut crime. Dar şi musulmanii le-au făcut sau croaţii. Ce nu înţeleg e de ce, peste tot în lume, toţi zic că doar sârbii le-au făcut. De ce să fim numiţi demoni, măcelari?", se întreabă sârbul.
"Apoi totul a explodat…"
Marko era mic pe timpul războiului. Ştie însă de la tatăl său, fost luptător în armata lui Mladici, că există ceva nuanţe, cel puţin de partea sârbilor, în ceea ce priveşte vinovăţia. Se pare că tatăl său nu a avut nevoie ca tribunalul de la Haga să-i spună cum a început războiul. Băiatul a crescut auzind versiunea asta: "A fost o nuntă în anii 90 şi mergeau oamenii prin centrul Sarajevo şi, deodată, un tip a fost omorât de un musulman. De nicăieri! Aşa a început. E un fapt foarte cunoscut, chiar şi pe televiziunile musulmane, momentul când criminalul a spus, foarte deschis: «Da, l-am omorât că purta steagul Serbiei, nu-mi plăcea de el şi l-am omorât!». E ca şi cum eu te-aş omorî pe tine acum, că nu-mi place de faţa ta. Apoi totul a explodat. Pentru că a fost combinaţie periculoasă. Trăiam aici, acum 20 de ani, ca fraţii şi, dintr-o dată, te trezeşti ca acum, când eşti aici în "Sarajevo Est", unde locuiesc sârbii şi, la câţiva kilometri mai încolo, e Sarajevo-oraşul, de parcă ar fi altă localitate", spune Marko. Ratko Mladici, prin ochii tatălui Tatăl său i-a povestit că Mladici a fost "un bun strateg, un soldat excepţional, un general senzaţional". Şi apoi i-a pictat câte ceva din imaginea de groază de la Srebrenica, locul genocidului din iulie 1995, când armata sârbă a ucis aproape 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani. Prin versiunea tatălui, Marko şi-a creionat un altfel de Ratko Mladici decât cel consemnat prin paginile scrise despre masacru.
"Tatăl meu a luptat acolo. Şi mi-a spus că atunci când sârbii au ocupat localitatea, Ratko Mladici a spus: "Nu vreau ca cineva din Srebrenica să fie ucis". Ceilalţi sârbi, din unităţile paramilitare, aproape l-au împuşcat. Iar el a fugit! Aşa că eu sunt convins că nu e vinovat. Şi că acolo a fost de fapt răzbunarea unora pentru ce s-a petrecut, înainte, când musulmanii au ucis vreo 3000 de sârbi. Dar ăsta e războiul! Nu poţi învinovăţi pe nimeni, şi, în acelaşi timp poţi să-i învinovăţeşti pe toţi. Nu-i apăr pe cei din armata sârbă, şi ei au făcut crime. Dar e foarte nedrept ca doar sârbii să fie descrişi ca monştri, demoni, iar musulmanii şi croaţii să fie priviţi ca şi cum doar s-au apărat, pentru că nu este adevărat", crede Marko.
E mândru că e sârb. Şi-i place să creadă că nu are prejudecăţi. "Mă uit la oameni cum sunt ei, buni sau răi, nu ca evrei, musulmani sau ţigani. Iubesc toţi oamenii! Aşa suntem noi artiştii", zice muzicianul.
Lansează apoi un mesaj pacifist, dezgropat de pe vremea lui Tito, al cărui chip îl poţi vedea pictat azi pe mai toate scrumierele-suvenir din Sarajevo: "Era o vorbă pe timpul lui: "Frăţie şi unitate!". Poate că asta nu e posibil, nici acum, după atâţia ani. Dar poate putem totuşi trăi ca vecinii. Sau, mă rog, ceva de genul ăsta…".
Corespondenţă din Sarajevo
Citiţi şi:
- EXCLUSIV EVZ: Pe urmele "Măcelarului din Balcani". Supravieţuitorii vorbesc
Articolul continuă în pagina următoare