Turneul de Elită pare a fi o mănușă prea mare pentru „tricolorii” din reprezentativele U17 și U19. Ambelele selecționate au încasat goluri pe bandă rulantă.
România U17, condusă de Daniel Mogoșanu, a fost umilită de selecționata similară a Austriei, scor 0-5. La pauză, tabela arăta deja 3-0, iar în actul secund, austriecii au majorat scorul la 4-0 cu unsfert de oră înainte de final, iar în prelungiri au marcat al cincilea gol. Pentru România U17 urmează duelurile cu Italia (23 martie) şi Turcia (26 martie).
De partea cealaltă, România U19, antrenată de Daniel Oprescu, a pierdut la rându-i cu 0-5, în fața Irlandei. În acest meci, „tricolorii” au ratat un penalty în minutul 72. Următoarele meciuri ale României U19 vor fi cu Rusia şi Azerbaijan.
Așadar, în urma acestor rezultate, calificarea la Campionatele Europene din iulie pare aproape imposibilă pentru „tricolorii” din cele două reprezentative.
Lotul convocat la U17:
Portari: Răzvan Sava (Juventus Torino/Italia), Alexandru Tătaru (ACS Centrul de Performanţă Rapid), Raul Opric (AFC UTA Arad)
Fundaşi: Radu Drăguşin (Juventus Torino/Italia), Daniel Vita (Academia Puskas/Ungaria), Luca Florică (Amiens SC/Franţa), Darius Grosu (FC Viitorul), Mădălin Pascu (Sportul Chiscani), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Ştefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui)
Mijlocaşi: Alexandru Crivac (FC Viitorul), Botond Szondi (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Constantin Grameni (FC Viitorul), Ahmed Bani (FC Dinamo Bucureşti), Theodor Corbeanu (Wolverhampton/Anglia), Ianis Stoica (Dunărea Călăraşi), Alexi Pitu (FC Viitorul), Ioan Borcea (FC Dinamo Bucureşti), Ştefan Baiaram (U Craiova 1948 CS)
Atacanţi: Louis Munteanu (FC Viitorul), Toni Suciu (Academia Puskas/Ungaria).
Lotul convocat la U19:
Portari: Ştefan Târnovanu (Sportul Snagov), Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaş), David Duţu (SC Popeşti-Leordeni)
Fundaşi: Andrei Rus (SCM Gloria Buzău), Alexandru Ţîrlea (Real Madrid), Vladimir Screciu (RC Genk), Marius Leca (FC Viitorul), Antonio Manolache (ACS Poli Timişoara), Marco Ehmann (ASSCS Farul Constanţa), Sorin Şerban (CS Minaur Baia Mare), Rareş Ispas (CFR Cluj)
Mijlocaşi: Marian Şerban (CS Mioveni), Daniel Toma (ASSCS Farul Constanţa), Radu Chiriac (AFC Astra), Raoul Baicu (U Craiova 1948 CS SA), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Antonio Sefer (Fotbal Club Rapid), Valentin Mihăilă (U Craiova 1948 CS SA), Ovidiu Horşia (Academica Clinceni)
Atacanţi: Andrei Banyoi (Şoimii Lipova), Leonardo Mitruscsak (Plimob Sighetu Marmaţiei).