Naţionala de polo a României s-a calificat, sâmbătă, în deplasare, la turneul final al Campionatului European din acest an, după ce a învins reprezentativa Marii Britanii şi în manşa retur din baraj, informează Mediafax.ro.
Tricolorii s-au impus cu scorul de 18-8, pe reprize 3-5, 3-1, 5-1, 7-1.
În tur, România a câştigat cu scorul de 18-7, iar cu dubla victorie obţine calificarea la turneul final al CE din 2014.
La turneul final s-au mai calificat, tot sâmbătă, Spania, Franţa, Georgia şi Croaţia, care au eliminat Ucraina, Malta, Turcia, respectiv Slovacia, ele alăturându-se echipelor deja calificate, adică Ungaria (naţiune gazdă), Serbia, Muntenegru, Italia, Germania, Grecia.
Duminică este programul ultimul meci retur din baraj, între Rusia-Olanda.
Câştigătoarele din dubla manşă a barajului obţin calificarea la turneul final al Campionatului European din acest an, care va fi găzduit de Ungaria, între 14-27 iulie.