Echipa naţională feminină de handbal a rămas ieri, blocată în Germania, din cauza vremii nefavorabile.
Elevele lui Radu Voina ar fi trebuit să revină ieri dimineaţă în ţară, după meciurile amicale jucate cu naţionala Germaniei, dar avionul nu a putut decola din cauza gheţii. Aseară, handbalistele aşteptau să vadă dacă se pot îmbarca într-o cursă cu escală la Praga.
Echipa României va evolua la Campionatele Europene din Danemarca şi Norvegia, plecarea spre ţările nordice fiind programată pentru 6 decembrie.