Naţionala de fotbal a României: de la sacrificiul lui Stanciu la scârba lui Chivu!

Vedetele actuale batjocoresc prima reprezentativă. Pe vremuri, tricolorii dădeau dovezi de devotament: jucau accidentaţi sau mergeau nopţi la rând cu trenul pentru un meci amical. În timp ce unii şi-au rupt picioarele pentru naţională, alţii „şi-au băgat picioarele” în ea!

Echipa naţională de fotbal a României este în continuare devastată de sindromul retragerilor sau al "accidentărilor" subite în preajma meciurilor, probleme care au devenit de vreo doi ani încoace o adevărată modă printre tricolori. Bătaia de joc a internaţionalilor care au dus prima reprezentativă în vecinătatea Algeriei şi a Hondurasului, mai exact pe locul 42 în clasamentul FIFA, a provocat cea mai gravă criză de rezultate din istoria recentă a naţionalei. Fundaşul lui Inter Milano a trimis o scrisoare de adio lacrimogenă în care a făcut paradă de patriotism şi s-a lăudat că a alergat "până la ultima fărâmă de energie pentru mândria românilor mei". Abandonul în sine al căpitanului este însă principala dovadă că naţionala devenise pentru el o corvoadă.

Turneul din America de Sud, care urmează imediat după meciul decisiv cu Bosnia, le-a dat peste cap planurile de vacanţă multor "vedete", chiar dacă posibilitatea de a-şi măsura forţele cu Brazilia nu apare chiar în fiecare zi. O lună în cantonament pentru naţională ar fi fost de nesuportat pentru "patrioţii" români. Şi în cazul lui Chivu există suspiciunea că şi-a ales momentul retragerii din acelaşi considerent. Ioan Becali, impresarul fără licenţă, a scăpat "porumbelul", anunţând că soţia Adelina l-a convins pe jucătorul lui Inter Milano să renunţe fără prea multe remuşcări la tricolor, la o vârstă care nu cere abandonul: 30 de ani!

Şi-a petrecut Revelionul pe tren pentru un amical!

În istoria echipei naţionale, alţi internaţionali au oferit dovezi de devotament şi dăruire care ar trebui să-i facă să se ruşineze pe cei care păcălesc acum naţionala. EVZ vă prezintă două poveşti tulburătoare din anii ’30 publicate în lucrarea "Istoria Fotbalului Românesc". Sunt pagini de eroism şi sacrificiu care contrastează cu batjocura pe care Rădoi şi Chivu, ca să-i numim doar pe ultimii retraşi, au pus-o în scenă.

Atunci, fotbaliştii uitau şi de cluburi, şi de sărbători când venea vorba de o apariţie în tricoul tricolor fie chiar şi într-un amical. Echipa naţională şi-a petrecut sărbătorile de iarnă dintre anii 1934 şi 1935 în Grecia, la Cupa Balcanică, o competiţie amicală. În primul meci, pe 27 decembrie 1934, România a remizat cu Grecia, scor 2-2. Pe 30 decembrie, tricolorii au bătut Bulgaria cu 3-2, dar au rămas într-un singur portar (Burdan) pentru partida decisivă cu Iugoslavia, care urma să se desfăşoare pe 1 ianuarie 1935. Imediat s-a dat sfoară în ţară pentru aducerea unui portar.

Mândru că a fost convocat, William Zombory, de la Ripensia, a plecat cu trenul prin Iugoslavia, trecerea în ţara vecină fiindu- i facilitată de ministrul ţării vecine la Bucureşti, Ilija Colac Antici. La trecerea în Grecia, în vama Sevgili a fost aşteptat de un reprezentant al Consulatului Român la Atena. După două nopţi pe tren, Zombory a ajuns pe 1 ianuarie la Atena, iar randamentul lui a fost caracterizat "bun" de cotidianul de specialitate "Gazeta Sporturilor", chiar dacă naţionala României a pierdut cu 4-0 meciul cu Iugoslavia. 2 nopţi a mers cu trenul portarul William Zombory pentru a juca într-un amical cu Iugoslavia. S-a urcat în tren în 1934 şi a coborât în 1935

MEMORIALUL DURERII

A revenit pe teren după 40 de minute şi a marcat

Primul meci al României la o Cupă Mondială, cu Peru, la ediţia din Uruguay 1930, a avut o desfăşurare dramatică. Tricolorii au deschis scorul din minutul 1, prin Deşu.

Peruanii n-au suportat afrontul. În minutul 11, Steiner a suferit o dublă fractură care l-a scos definitiv din fotbal. Peste zece minute, Stanciu a primit o talpă pe genunchi care i-a deplasat rotula.

România conducea cu 1-0, dar a rămas în nouă oameni, deoarece atunci nu se permiteau schimbările.

Peruanii au egalat în minutul 60, prin Souza, omul care-l scosese din joc pe Steiner. Atunci s-a petrecut un moment incredibil. Stanciu n-a mai rezistat pe margine şi a revenit pe teren uitând de durere. Miracolul s-a produs în minutul 74.

Accidentatul Stanciu a primit o minge într-o poziţie bună, s-a sprijinit pe piciorul nelovit şi a marcat cu celălalt, care avea rotula deplasată! Durerea l-a copleşit şi a fost scos de pe teren definitiv. România a învins eroic, cu 3-1!

RECUNOŞTINŢĂ

"Exemplul lui a fost cheia victoriei"

"Exemplul lui Stanciu a fost cheia victoriei noastre. A rămas pe teren şi a ştiut să-şi păstreze calmul necesar când a adus României golul victoriei", a spus Octav Luchide, conducătorul delegaţiei tricolorilor, la revenirea în ţară.

De-a lungul istoriei, mai ales în perioada pionieratului, când schimbările nu erau permise, au mai existat cazuri de fotbalişti care au strâns din dinţi din cauza accidentărilor atroce pe care le-au suferit. Exemplul lui Stanciu este însă pilduitor.

SCUZELE LUI CHIVU

"Cariera de jucător sub steagul României a luat sfârşit. Vârsta, accidentările, intervenţiile chirurgicale la care am fost supus în ultimii ani mă împiedică să lupt pe mai multe fronturi".

"12 ani am fost parte din familia naţionalei României, am avut privilegiul să înscriu goluri sub steagul României, să joc fotbal cu imnul nostru răsunându-mi în minte".

"Mi-e greu să mă opresc din acest drum, însă ştiu că nu voi înceta să fiu român".

PRECEDENTE

Tricolorii se întrec în scuze penibile Octavian Cojocaru Mugur Băileşteanu

Cristi Chivu nu este singurul jucător care "şi-a băgat picioarele în naţională", aşa cum chiar el a recunoscut că a fost sfătuit să facă.

Mirel Rădoi a căutat şi el un pretext să renunţe şi l-a găsit atunci când Ionuţ Lupescu a criticat nivelul fotbalului din Arabia Saudită. Răzvan Raţ a ameninţat şi el cu retragerea, dar, deocamdată, n-a făcut acest pas.

Vindecări miraculoase

Ştefan Radu a rămas fidel altei tactici. În preajma fiecărei acţiuni a naţionalei, jucătorul de la Lazio se "accidentează" subit. De fapt, el este supărat că, deși e titular la Lazio, la națională n-are loc de Raț pe stânga și de Tamaș și Goian - în centrul apărării. Radu a invocat o problemă medicală şi înaintea partidei din noiembrie 2010, cu Italia (scor 1-1). Asta nu l-a împiedicat ca, peste trei zile, să joace 90 de minute în Parma - Lazio (1-1). Primele probleme cu "Fane" au apărut în vara trecută, înaintea amicalelor cu Ucraina, Macedonia şi Honduras, când fotbalistul crescut de Dinamo pur şi simplu nu le-a răspuns la telefon celor din stafful tehnic al naţionalei. Sătui de minciunile fundaşului, medicii naţionalei l-au chemat la un consult înaintea turneului de la începutul anului din Cipru şi, spre norocul său, de data aceea chiar a fost găsit accidentat.

Pentru turneul din "Insula Afroditei" a declarat forfait şi Cristian Săpunaru, de la FC Porto. "Săpun" a apărut şi el imediat în echipa de bază a "dragonilor". "Relaţia pe care mi-o doresc cu jucătorii care vin la echipa naţională e bazată pe încredere", a spus atunci Răzvan Lucescu, selecţionerul României.

Şi la ultima acţiune a primei reprezentative, "dubla" cu Bosnia şi Luxemburg, s-a ivit o criză similară. Chiar căpitanul Cristi Chivu s-a văitat de o accidentare, dar la câteva zile distanţă a evoluat bine mersi în derby-ul AC Milan - Inter (3-0). Tiberiu Ghioane şi Daniel Niculae s-au retras temporar, când nu le-a convenit selecţionerul - Victor Piţurcă. George Ogăraru n-a răspuns primei convocări la naţională, în iunie 2003, fiindcă s-a însurat şi n-a anunţat pe nimeni! "Ogă" a fost suspendat trei meciuri.

MOTIVAŢIE

Mutu vrea să-l depăşească pe Hagi

Adrian Mutu (32 de ani) n-a ezitat nici el să dea cu flit naţionalei când n-a avut chef de alte deplasări şi meciuri. În februarie 2009, "Briliantul" a invocat o accidentare înaintea partidei România - Croaţia (1-2). Mutu şi-a "revenit" miraculos şi, peste trei zile, a făcut senzaţie în Serie A, marcând un hattrick în partida Genoa - Fiorentina, scor 3-3!

În august 2009, când România a jucat cu Ungaria la Budapesta (1-0, gol Tiberiu Ghioane), povestea s-a repetat, atacantul anunţând staff-ul tehnic că este răcit. În timp ce tricolorii se pregăteau de zor pentru duelul cu maghiarii, "răcitul" Mutu făcea spectacol la antrenamentele Fiorentinei. Pentru Mutu a urmat pauza forţată datorată suspendării din cazul "Sibutramina".

Acum, "Briliantul" şi-a găsit o altă motivaţie pentru a răspunde convocărilor la echipa naţională. Piteşteanul vrea să-l depăşească pe Gică Hagi în topul golgheterilor all-time din istoria primei reprezentative. Jucătorul Fiorentinei are 31 de goluri, cu patru mai puţin decât "Regele". Dar, mai important este faptul că el speră să rămână astfel în circuitul fotbalului mare, în condiţiile în care la Fiorentina nu se mai evidenţiază cu nimic, pentru a putea da un „tun” financiar în finalul carierei, iar la naţională se expune cel mai bine „marfa”.