Jumătate român, din partea mamei, profesorul Natan Bornstein din Israel este una dintre cele mai renumite figuri ale cercetării științifice în neurologie. Prof. Bornstein este directorul Organizației Mondiale de Stroke, profesor al Universității din Tel-Aviv și autorul a zeci de studii relevante în această ramură medicală, publicate în cele mai importante jurnale ale lumii.
Spre norocul nostru, somitatea în medicină este adesea zărită pe holurile UMF din Cluj, datorită legăturii pe care mama sa, româncă din Maramureș i-a insuflat-o pentru poprul nostru, cât și datorită relației de prietenie pe care o are cu respectatul neurolog, prof. dr. Dafin Mureșanu, profesor al Universității și copreședinte al Academiei Europene de Neurologie.
- Evenimentul Zilei: - Bine v-am regăsit în România!
- Natan Bornstein: Da, sunt mulți ani de când sprijin Societatea Neurologică din România și inima mea, o parte din ea, rămâne aici, în această țară. Mama mea, Etta Gantz, s-a născut în satul Berbești, în Maramureș. La vreo 10 km de Sighet.
- Mai dețineți casa părintească?
- Nu, dar am fost acolo. Am vizitat mormântul bunicul meu, la Berbești. Se numea Tom. Berbești e o localitate foarte mică... Am o amintire specială de acolo. Mi-am dus mama și tatăl, amândoi au murit între timp, în locurile de origine ale ei, pentru că amândoi voiau să meargă la mormântul bunicului meu, Tom. Am ajuns în Berbești și a fost pentru mine ca o călătorie fantastică, am dat timpul înapoi 100 de ani. Vedeam fermieri cum veneau de la câmp, în lumina apusului de soare, apoi s-au petrecut momente emoționante. Am oprit pe mijlocului drumului din Berbești și am văzut o bătrânică. Mama vorbea românește așa că am deschis ușa mașinii și a început să-i vorbească. Nu știam ce spune, dar deodată acea femeie a început să plângă. Ea își amintea de bunicii mei, de sora și fratele mamei mele, le ținea minte numele. S-a dus la ea acasă și și-a chemat fiica. Bătrâna avea, cred, în jur de 90 de ani, iar fiica ei, în jur de 60. Și deodată tot satul s-a adunat și ne-a dus la cimitir. Îmi amintesc că era apus, iar cimitriul era pe un deal. Era o atmosferă feerică. A trebuit să trecem prin curtea unei femei, pentru a urca la mormânt, și avea animale în orgadă. Ce a fost foarte impresionant pentru mine a fost că, după ce am făcut o ceremonie evrească la cimitir, la întoarcere, femeia aceasta, cea prin curtea căreia am trecut, ne aștepta cu apă, pentru că tradiția evrească este ca atunci când ieși din cimitir să te speli pe mâni. Ea a fost atât de amabilă încât a făcut acest gest frumos pentru noi, ne-a ajutat să respectăm tradiția.
- În ce an se petrecea asta?
- Sunt mai mult de zece ani de atunci...
- Și ați continuat să reveniți în România.
- Da, am continuat să vin în mod special la Cluj, unde sunt doctor Honoris Causa la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Deci una din obligațiile mele este să predau.
- Dar și o pasiune...
- Da! Mai întâi este pasiunea mea, apoi e vorba de prietenul meu, profesorul Dafin Mureșanu. Noi suntem atât de apropiați, încât suntem ca frații! - V-ați petrecut copilăria în România?
- Nu, am fost născut în Israel și acolo mi-am petrecut copilăria și adolescența. Părinții mei, după război, au plecat în Israel, acolo s-au și cunoscut.
- Mama dumneavoastră vă vorbea românește?
- Da, dar foarte puțin. Mama vorbea și română, și ungară. Când vorbea cu surorile ei, vorbea în ungară. Dar citea în română. Era pe vremea aceea o revistă... „Revista Mia” cred că se numea. În fiecare vineri îmi amintesc că îi cerea tatălui meu să i-o cumpere, ca să o poată citi în weekend.
- Ce v-a dat impulsul să deveniți medic?
- Mama mea! Ca o româncă adevărată, ea deborda de forță și determinare. Era atât de puternică încât nici nu pot descrie felul ei. Eu am fost singurul copil și ambii părinți ai mei au fost supraviețuitori ai Holocaustului. Ea nu a avut acces niciodată la educație din cauza războiului, dar avea istețimea străzii! Era incredibilă! Tata, mai puțin. Tata a fost polonez, el era un om amabil, blând și calm. Mama era dură, ne motiva, ne ambiționa, era pasionată de cunoaștere și a încercat mereu să-mi insufle aceste calități.
- Pasiunea dumneavoastră este pentru neurologie. Ce vă ține această pasiune vie?
- Neurologia înseamnă încercarea de a desluși misterul creierului. Mă ține în priză prin descoperirile ei constante. Sănătatea înseamnă un creier sănătos. Creierul nostru este cel mai important mecanism din corpul uman. Și trebuie să găsim metode prin a ne ține creierul „brici”!
- Îmi puteți spune un secret despre cum putem să devenim mai deștepți, nu doar sănătoși?
- Secretul e unul simplu: să ne ținem creierul activ mereu, să-l folosim permanent.
- Dar majoritatea consideră că asta fac, își țin creierul mereu activ. Mai exact, cum putem să îl ținem „în priză”?
- Într-un mod intelectual. Citind.
- Mâncarea ajută?
- Mâncarea ajută foarte mult! Secretul este să nu mănânci! Asta este filosofia mea: înfometarea ajută creierul. Creierului nu-i trebuie prea multe.
- Dar nu îi trebuie glucoză?...
- Da, dar nivelul de glucoză e același în organism tot timpul. Nu trebuie ca nivelul să fie ridicat! Un diabetic are probleme în acest sens... Eu, de exemplu, mănânc doar o singură dată pe zi.
- Și eu mănânc doar o dată pe zi, dar mă înfometez, din cauză că nu apuc să mănânc.
- Eu mănânc o singură dată, seara.
- Cantitatea de hrană e mai mare decât cea a unei mese obișnuite, atunci când mâncați o singură dată, seara?
- Nu, eu mănânc puțin.
- Vegan?
- Nu.
- Există un superaliment?
- Nu, nu cred în superalimente. Astea sunt metode de a stoarce bani de la oameni. Mâncarea estențială, asta e importantă. Să nu ne umplem farfuria de parcă nu ar mai exista ziua de mâine. Moderația e cea mai recomandată. Pentru creier mai contează și să faci mișcare. Dacă faci sport șansele de a face Alzheimer sunt mult mai mici, sportul previne această boală cruntă, iar acest fapt este dovedit științific.
- E adevărat că ne folosim doar un mic procent din creier?
- Da! Noi nu avem nevoie de toate celulele creierului, dar acestea sunt diferite. Nu sunt doar neuronii care dau comenzile, sunt tot felul de celule de sprijin foarte importante.
- Credeți că în viitor se va putea realiza ceva uluitor, precum transplantul de creier?
- Nu. E imposibil pentru că celulele stem din creier nu permit această implementare...
- Ce părere aveți despre imunoterapie, noua metodă de tratare a cancerelor de creier?
- Imunoterapia în cancerele de creier foarte agresive, precum glioblastomul, a dat rezultate îmbucurătoare. Cred în imunoterapie și în tratamentele personalizate, atât în general, dar mai ales în oncologie.
- Credeți în regenerarea creierului? Oamenii de știință spun că neuronii nu se pot regenera...
- Ba da, pot. Această afirmație nu este în întregime adevărată. Anumite zone ale creierului pot regenera neuroni, dar nu suficienți. De aceea, atunci când există o leziune a creierului, e foarte greu să se suplinească sau să se restabilească numărul de neuroni necesari funcționării optime.
- În România, credeți că avem resursele necesare și cunoaștem pașii necesari pentru a diagnostica precis și corect moartea cerebrală?
- Da! Există protocoale clinice și teste auxiliare, precum EEG, și acestea sunt foarte precise.
- Moartea cerebrală ar putea fi inversată?
- Nu! Moartea cerebrală nu poate fi inversată, nu există recuperare după asta. Nu există cale de întoarcere.