Murea la doar 36 de ani, pe 28 iulie 1655, după o viață scurtă și plină de aventuri care avea să-l inspire pe Edmond Rostant să scrie, la 1897, comedia eroică ce-i poartă numele.
Eseistul şi dramaturgul Savinien de Cyrano de Bergerac s-a născut, la 6 martie 1619, la Paris, la parohia Saint-Sauveur, sub numele de Savinien de Cyrano.
A fost fiul lui Abel de Cyrano, burghez, avocat al Parlamentului. Şi-a petrecut copilăria alături de părinţi, la castelul din Mauvieres.
A studiat la colegiul Dormans-Beauvais, situat în centrul Cartierului Latin.
A fost pasionat de muzică, urmând chiar lecţii de dans şi de scrimă.Nasul său mare este legendar.
Iată ce scria Irina Bădescu despre Cyrano de Bergerac în volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978:
Urmează cursurile maestrului subversiv al „gândirii libere”, Gassendi; în 1653, intră în serviciul ducelui de Arpajon unde, fiind un spirit independent şi bătăios, îşi face reputaţia de „duelgiu”.
Doi ani mai târziu moare într-un accident. Înainte de a fi fost descoperit, deci sancţionat ca scriitor şi, într-un sens, ca gânditor, Cyrano a fost un personaj de mitologie literară.
Anecdotica fabricată pe urmele unei existenţe turbulente – prea puţin cunoscute – a fost înmulţită şi de neîncrederea exegezei critice faţă de nonconformista, inclasabila „gândire liberă” căreia Cyrano i-a fost adept înfocat”.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric