"Naşu'" şi "fina", mită de 400.000 de euro?

Problemele pe care Mircea Sandu le are cu justiţia se înmulţesc. Şeful de la FRF este bănuit că ar fi avut parte de foloase necuvenite, iar la mijloc ar fi prinsă şi Elisabeta Sandu, soţia lui.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, este suspectat de luare de mită de către procurorii DNA, iar şeful LPF, Dumitru Dragomir, de complicitate, cercetările fiind extinse, în acest sens, în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, în care cei doi au fost deja puşi sub învinuire pentru abuz în serviciu. Sursele EVZ precizează că Sandu şi Dragomir ar fi primit mită în 2009 de la preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu. De fapt, Dragomir a fost cel care a virat 400.000 de euro reprezentând drepturile TV ale clubului Gloria Bistriţa din conturile LPF direct într-un cont al soţiei lui Mircea Sandu, Elisabeta. Motivarea lui Dragomir şi Sandu a fost aceea că soţia preşedintelui FRF ar fi împrumutat, anterior, clubului Gloria Bistriţa aceeaşi sumă. În acest sens, a fost întocmit un act notarial, însă nu există nicio tranzacţie bancară care să ateste că împrumutul a fost, într-adevăr, acordat. Astfel, anchetatorii suspectează că, de fapt, Elisabeta Sandu nu i-a dat bani lui Jean Padureanu, iar viramentul efectuat de Dragomir ar reprezenta mită pentru preşedintele FRF. Jean Pădureanu susţine că a luat banii cu plasa Jean Pădureanu a afirmat că întreaga operaţiune a fost curată, iar suspiciunile nu îşi au rostul. "Am făcut act la notariat. Banii i-am trecut prin contabilitate. Am acte pentru tot. De primit iam primit «lichizi», din câte îmi amintesc. Apoi i-am returnat prin ordin de plată aceeaşi sumă. Mircea Sandu nu a avut nicio treabă", ne-a declarat "Lordul". În urmă cu o lună, şeful de la FRF l-a acuzat pe Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, că a făcut "inginerii financiare", păcălind FRF şi LPF. "Naşul" a dezvăluit că olteanul a încasat banii ce reveneau clubului "albalbastru" din drepturile de televizare folosindu-se de Ileana Mititelu, soţia sa. Acum, acuzaţiile se întorc împotriva sa. Elisabeta este cea de-a doua soţie a lui Mircea Sandu. Ea a mai fost căsătorită cu Dan Alban, un personaj controversat, decedat într-un accident de maşină care a avut loc în Italia, în 1990. "CORLEONE", IARĂŞI LA DNA "Să ai parte de blestemu' peştelui!" Mitică Dragomir s-a prezentat din nou, ieri dimineaţă, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Nu a declarat nimic la intrare, apoi şi-a instruit şoferul să parcheze limuzina Lexus foarte aproape de uşa DNA. Nu s-a sfiit nici măcar să blocheze maşinile de serviciu ale procurorilor, pentru a scăpa cât mai repede de ziarişti. A părăsit vizibil nervos sediul DNA, dar, spre deosebire de data trecută, a reuşit să se abţină de la ieşiri necontrolate, silabisind doar "Treaba mea ce-am declarat procurorilor", "De ce să fiu supărat?" şi "Vă doresc sănătate!". A avut parte şi de "galerie", un fost angajat, care s-a recomandat Piticu', urându-i "nea Mitică, ştii vorba noastră, să ai parte de blestemu' peştelui!". Citiţi şi:

  • Mircea Sandu e mitocan până la capăt cu jurnaliştii: "Vai de mama voastră"
  • Dumitru Dragomir a făcut tărăboi la DNA! "Vreau să fiu executat pe stadion, ca în China!"
  • Avocatul care l-a scăpat pe Dragomir de puşcărie în 1990 acuză: "Acum e vinovat!" | VIDEO
  • Universitatea Craiova, dezafiliată pentru că "a persiflat regulamentele FRF"
  • Dragomir face ce ştie mai bine, ţipă: "Sunt hărţuit!"