Năstase: Se va ajunge la foarte multe înţelegeri. Nu vor dura însă, Băsescu are fire de scorpion

Preşedintele Traian Basescu si noul premier, Victor Ponta, vor face multe compromisuri pentru ca această coabitare să funcţioneze, susţine preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. Fostul premier averizează însă că şeful statului e un "scorpion" şi nu respectă înţelegerile făcute pe termen lung.

"Se vor ajunge la foarte multe înţelegeri, în fiecare zi, dar nu pe termen lung. Din câte ştiu eu, înţelegerile cu Traian Băsescu nu durează. Pe Traian Băsescu îl ştim bine, firea de scorpion l-a trădat de fiecare dată", a spus Năstase, pentru Ziare.com

În opinia sa, relaţia cu Traian Basescu e un "prim test" pentru Victor Ponta, însă şi-a exprimat încrederea în acesta.

"Ponta e un om foarte hotărât, nu va fi Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu", a mai afirmat fostul premier.

Întrebat dacă va exista un punct de cumpănă între Traian Băsescu si Guvern, în momentul în care ministrul Justiţiei va trebui să propună preşedintelui numirea procurorilor-şefi la DNA şi Parchetul General.

"Cred că se poate realiza un compromis, să se unească Parchetul cu DNA şi să fie numitî la conducere Monica Macovei. Sau să formăm un al doilea procuror în România, singurul capabil pare Daniel Morar", a comentat, ironic, Adrian Năstase.