NASA este pe punctul de a anunţa, joi, o descoperire „uluitoare” care are legătură cu planeta pitică Pluto, a declarat Alan Stern, unul dintre cei mai apreciaţi cercetători care lucrează pentru Agenţia spaţială americană.
Alan Stern, specialist în ştiinţe planetare şi investigator principal al misiunii New Horizons, sonda spaţială lansată de NASA cu scopul de a survola planeta pitică Pluto, a făcut acest anunţ cu ocazia unei conferinţe organizate de Universitatea Alberta din Canada.
Prezentând cele mai recente imagini cu Pluto realizate de sonda New Horizons, Alan Stern a declarat: „NASA nu mă lasă să vă spun ceea ce urmează să aflaţi cu toţii în cursul zilei de joi. Este extraordinar”.
Săptămâna trecută, NASA a dezvăluit noi imagini cu suprafaţa lui Pluto, care arată diverse forme de relief – munţi, cratere şi canioane.
Potrivit publicaţiei britanice The Guardian, Alan Stern ar fi spus: “Acea lume de acolo este vie”.
„Are un ciclu meteorologic, are ceaţă în atmosferă, este activă din punct de vedere geologic… În fiecare săptămână rămân perplex”, a adăugat Alan Stern. Nu există deocamdată niciun indiciu despre ce fel de anunţ va fi făcut joi de NASA, care a păstrat acelaşi registru de discreţie ca şi în cazul celui mai recent anunţ major făcut de agenţia spaţială americană – descoperirea unor depozite de săruri hidradate, ce atestă prezenţa apei în stare lichidă pe Marte.
Totuşi, numeroase chestiuni au rămas deocamdată fără răspuns. Pluto are lanţuri impresionante de munţi şi dune, o suprafaţă multicoloră şi câteva alte elemente de relief misterioase, care nu au putut fi deocamdată explicate de către ştiinţă.
Anunţul de joi ar putea avea legătură cu una dintre aceste chestiuni. NASA a avut un an 2015 plin de descoperiri majore. Găsirea urmelor unor cursuri de apă pe Marte şi identificarea unei „surori gemene a Terrei” – Kepler 452b -, planeta care seamănă cel mai mult cu Pământul dintre toate exoplanetele descoperite până în prezent, au determinat agenţia spaţială americană să organizeze cu regularitate în ultimele luni conferinţe de presă prin care a anunţat acele descoperiri.
Alan Stern spune că „2015 va fi un an care va rămâne pentru totdeauna în manualele de astronomie”, deoarece este acela în care omenirea a descoperit „atât de multe lucruri despre Sistemul Solar”.