Într-o discuție publică, organizată ieri la Washington, oamenii de știință de la NASA au declarat că, în următorii 20 de ani, oamenii vor descoperi forme de viaţă extraterestră, aflate, cel mai probabil, în afara Sistemului Solar, relatează Daily Mail.
"Vreţi să ştiţi dacă noi, cei de la NASA, credem că există viaţă dincolo de Terra? M-aş aventura să spun că cei mai mulţi dintre colegii mei prezenţi astăzi aici sunt de părere că este improbabil ca în vastitatea nelimitată a Universului oamenii să fie singur", a declarat directorul NASA, Charles Bolden, fost astronaut.
Până acum, planeta Marte și mai mulți sateliţi naturali ai unor planete din Sistemul Solar au reprezentat principalele zone de interes pentru programele de căutare a vieţii extraterestre. Însă, în cadrul discuției de luni, cercetătorii NASA au vorbit exclusiv despre programele de monitorizare a planetelor care orbitează în jurul altor stele, în afara Sistemului Solar.
"Cândva, în viitorul apropiat, oamenii vor putea să arate o stea şi să spună: Acea stea are o planetă care seamănă cu Terra. Astronomii cred că este foarte probabil ca fiecare stea din galaxia Calea Lactee să aibă în jurul ei cel puţin o planetă", a precizat Sara Seager, profesor de fizică şi ştiinţe planetare la Massachusetts Institute of Technology (MIT).