Misterul cosmosului este cu un pas mai aproape de a fi deslușit. Cercetătorii au făcut o descoperire impresionantă pe suprafață planetei Jupiter.
Cosmosul reprezintă în mod cert unul dintre marile mistere ale lumii. Multe dintre aspectele legate de lumea de dincolo de Pământ sunt de-a dreptul înfricoșătoare. Una dintre descoperirile recente ale NASA, reușește să stârnească numeroase controverse, inclusiv în rândul cercetătorilor.
NASA a reperat un chip pe suprafața planetei Jupiter
Una dintre misiunile desfășurate în acest moment în cosmos poartă titulatura Juno. Aceasta a debutat în anul 2016 și a făcut posibilă strângerea de informații prețioase legate de planete. Astfel, cu ajutorul sateliților, NASA a descoperit un chip care pare a fi uman pe suprafața planetei Jupiter.
JunoCam a reușit să surprindă date legate de furtunile din zonele nordice ale planetei. De asemenea, în cadrul acestei misiuni a fost reperată și o față umană care seamănă izbitor de mult cu Picasso.
Imaginile reprezintă rămășitele unei stele
Descoperirea i-a surprins pe cercetătorii NASA. Aceștia susțin că în cadrul misiunii au fost utilizate două telescoape cu raze X. Cu ajutorul acestora au fost surprinse și mai multe ansambluri osoase sub forma unei mâini.
Imaginile surprinse de cercetători s-ar afla la aproximativ 16. 000 de ani lumină de Terra. Oamenii de știință susțin că imaginile observate în cosmos ad reprezenta rămășițele unei stele neutronice.
„Datele IXPE ne oferă prima hartă a câmpului magnetic din „mână”. Particulele încărcate care produc razele X călătoresc de-a lungul câmpului magnetic, determinând forma de bază a nebuloasei, așa cum fac oasele în mâna unei persoane”, au anunțat cercetătorii.
NASA a anunțat posibile urme de viață în atmosfera unei exoplanete îndepărtate
Recent, cercetătorii au anunțat că au detectat mai multe dovezi care trimit la existența urmelor de viață pe o exoplanetă îndepărtată. Aceasta s-ar afla la o distanță de 120 de ani lumină de Terra.
Oamenii de știința fac în continuare cercetări pentru a identifica mai multe dovezi în acest sens.