NASA caută planete care ar putea susține viața

NASA este gata să lanseze sonda Kepler, acțiune ce marchează prima misiune ce va căuta planete din afara sistemului nostru solar, similare Terrei și care ar putea susține viața, au anunțat ieri responsabilii acestui proiect, potrivit AFP.

Telescopul Kepler va fi lansat în data de 5 martie, de la Cap Canaveral, Florida, la bordul unei rachete Delta II.

Este prima misiune a agenției spațiale americane ce a fost concepută special pentru a încerca să găsească planete solide precum Terra, aflate pe orbită în jurul unor stele similare Soarelui nostru, nici prea departe, dar nici prea aproape, astfel încât temperaturile să permită menținerea apei lichide la suprafață, o condiție considerată esențială pentru dezvoltarea vieții.

600 de milioane de dolari pentru 100.000 de stele "Kepler este un element-cheie a eforturilor NASA pentru a descoperi planete pe care am putea găsiun mediu de tip terestru", a explicat Jon Morse, director al departamentului de astrofizică al agenției spațiale americane.

Kepler va efectua un fel de "inventar" al acestor planete pentru ca cercetătorii să înțeleagă mai bine frecvența planetelor de aceeași mărime cu Pământul din galaxia noastră.

Misiunea Kepler, care costă 600 de milioane de dolari, va trebui ca timp de trei ani și jumătate să cerceteze peste 100.000 de stele care seamănă cu Soarele.