Agenţia Spaţială Americană (NASA) a organizat, la ora României 19:30, o conferinţă de presă dedicată descoperirii unui "obiect excepţional din spaţiul cosmic apropiat".
În aşteptarea anunţului NASA, evz.ro vă invită să aflaţi ce ar putea fi misteriosul obiect şi vă prezintă interesantul telescop care a făcut descoperirea, Chandra X Ray Observatory.
Ce poate Chandra?
Observatorul Chandra "poate să distingă semnul de circulaţie Stop de la o depărtare de 19 km", spune Adrian Şonka, astronom la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu. Însă nu acest detaliu este cel mai spectaculos, ci faptul că este diferit de telescoapele normale prin următoarea calitate: detectează razele X emise de obiecte foarte fierbinţi.
Lansat în 1999, Chandra a acoperit un gol al NASA: observarea obiectelor foarte fierbinţi. La acea vreme, NASA avea în spaţiu trei telescoape: Hubble, Compton Gamma Ray Observatory şi Spitzer (în ordinea lansării). Ei bine, niciunul dintre acestea nu erau gândite pentru aceste obiecte cosmice fierbinţi. Cât despre telescoapele instalate pe suprafaţa Pământului, acestea nici nu intrau în discuţie, întrucât atmosfera absoarbe cele mai multe dintre razele X emise de obiectele din spaţiu.
Aşa că NASA a lansat Chandra, un obiect de circa cinci tone, şi l-a poziţionat deasupra atmosferei. Cel mai înalt punct atins de Chandra pe orbita sa este de 133.000 de kilometri. Cel mai jos - 16.000 de kilometri. Aşadar observatorul reuşeşte să elimine impedimentul atmosferei care absoarbe raze X ieşind din ea în spaţiul cosmic. Spaţiul cosmic este situat dincolo de ultimul strat al atmosferei, începând de la aproximativ 100 de kilometri de sol (după alte standarde, 80 de kilometri). Chandra, misiunea prelungită de NASA
Iniţial, NASA a spus că Chandra va sta în spaţiu cinci ani. A stat deja 11 şi se pare că va sta chiar 15. Un alt observator spaţial de raze X va fi lansat abia în 2020, a anunţat NASA, astfel încât se pare că Chandra nu va fi abandonat prea curând. Rezultatele observatorului i-au prelungit misiunea.
"Este cel mai bun telescop sensibil la raze X", spune Adrian Şonka. Pentru a atinge această performanţă, cei care l-au conceput nu l-au dotat cu o oglindă din sticlă care reflectă, ci din iridiu şi aur. Iar, la momentul lansării, Chandra era de 100 de ori mai precis decât orice telescop sensibil la raze X.
Rămâneţi pe www.evz.ro. Peste o oră apare un nou articol, în care încercăm să vedem ce ar putea fi "excepţionalul obiect" descoperit de NASA? UPDATE: Articolul a fost încărcat: Ce ar putea fi "obiectul excepţional" descoperit de NASA? ŞTIREA INIŢIALĂ: NASA a descoperit "un obiect excepţional" în spaţiul cosmic