Narcisa Iorga: "Mi-e rușine cu Radu Călin Cristea în CNA"

Narcisa Iorga a tratat pe blogul personal unul dintre cele mai actuale subiecte din CNA. Membrul CNA a atras atenţia asupra interviului realizat de Mihai Gâdea, "care a conținut o întrebare referitoare la sinucidere, autosesizarea lui Valentin Jucan pe cazul în ansamblu plus alte sesizări ale telespectatorilor". Aşa cum toată lumea se aştepta, Radu Călin Cristea, fost angajat Radio Zu, care ţine de INTACT MEDIA - condus de Dan Voiculescu, i-a ţinut parte prezentatorului.

"Cazul Mihai Gâdea-Adrian Zglobiu analizat în CNA, ședința din  3 iunie. Sunt incluse în ordinea de zi autosesizarea mea pe subiectul concret al interviului realizat de Mihai Gâdea, care a conținut o întrebare referitoare la sinucidere, autosesizarea lui Valentin Jucan pe cazul în ansamblu plus alte sesizări ale telespectatorilor. După ce s-a votat ordinea de zi, care conținea raportul de monitorizare realizat pe trei ediții ale emisiunii ”Sinteza zilei” dedicate acestui caz, în momentul în care s-a ajuns la punctul respectiv, Radu Călin Cristea începe apărarea. Nu a interesului public, așa cum îi dictează legea, ci a postului analizat. Pe parcursul dezbaterii, e foarte aprins, întrerupe microfonul, jignește și strigă, nu-și mai controlează cuvintele. Începe prin a califica autosesizarea mea ca fiind ”o bazaconie” care ”nu are legătură cu audiovizualul” și afirmă cuvânt cu cuvânt următoarele: ”Autosesizarea demonstrează că ura viscerală a dvs. față de Antena 3 a depășit orice limită. Ce facem? Vă dăm satisfacție?”. Solicită ca subiectul să nu fie nici măcar discutat în CNA. Tonul și mimica denotă dispreț și răutate. Frustrare.

Legea audiovizualului prevede că CNA analizează conținutul unei emisiuni numai după ce aceasta s-a difuzat, la sesizarea unei persoane sau prin autosesizare. Eu și Valentin Jucan ne-am autosesizat, alți telespectatori au sesizat CNA. Suntem așadar în cadrul legal"

Citeşte continuarea pe blogul personal al Narcisei Iorga, Cutia Pandorei.