Filmul „Vălul pictat“ este ecranizarea romanului omonim scris de W. Somerset Maugham şi îi are în distribuţie pe Naomi Watts, Edward Norton şi Liev Schreiber.
Datorită faptului că o mare parte a acţiunii se petrece în China, regizorul John Curran s-a deplasat până pe continentul asiatic pentru a filma. „Am vrut să fie evident faptul că peisajele chinezeşti sunt veritabile. Nu am vrut să arate ca o peliculă pe care am fi putut s-o filmăm în Canada, Mexic sau Italia“, a precizat regizorul. Ecranizarea romanului o are ca eroină pe Kitty Garstin (Watts), o tânără londoneză cam superficială şi petrecăreaţă, aflată în căutarea unui soţ, în urma presiunilor exercitate de familie.
În curând, îl întâlneşte pe doctorul Walter Fane (Norton), cu care se mărită în scurt timp şi pleacă împreună la Shanghai. Viaţa de familie o plictiseşte pe Kitty şi începe o aventură cu Charles Townsend (Schreiber), un diplomat englez afemeiat. Când Walter află despre relaţia extraconjugală a soţiei sale, o sileşte pe aceasta să aleagă între a pleca împreună cu el într-un sat chinez, unde izbucnise o epidemie de holeră, sau a face faţă unui divorţ dezonorant. Kitty alege să rămână alături de soţul său, iar relaţia dintre cei doi cunoaşte o nouă etapă, conflictele şi situaţiile dramatice fiind nelipsite. CUPLU
Dragoste pe platouri > Chiar înainte de începerea filmărilor, Naomi Watts l-a cunoscut pe viitorul său soţ, actorul Liev Schreiber, interpretul lui Townsend.
> Cei doi s-au căsătorit în secret în iunie 2007, iar din iulie au un băieţel, botezat Alexander Pete Schreiber.