NANE: Tămăduire

Emoţiile sunt manifestare a problemelor cu care te confrunţi, chiar dacă emoţiile sunt în suflet, iar problemele în lumea materială.

Pe măsură ce oamenii evoluează, numai ceea ce creează din iubire necondiţionată poate supravieţui. În vremurile care vin, tot ceea ce e bazat pe frică şi exploatare va fi revelat drept ceea ce e de fapt şi va fi respins de toţi cei care caută pacea, iubirea şi fericirea în viaţa lor.

De multe ori refuzi să accepţi că nu tot ceea ce gândeşti şi ce faci e frumos şi benefic, dar dacă vei reuşi să priveşti cu sinceritate în interiorul acelui colţişor umbrit din mintea ta şi să vezi ce e acolo, vei găsi şi resursele cu care să eliberezi energia întunecată din jurul acelei părţi frumoase din tine însăţi. Te vei simţi mai sigură, mai bine ancorată în adevărul existenţei tale şi vei dezvolta tot mai mult darurile pe care le aduci în lume, pentru tine şi pentru ceilalţi.

Energia gândurilor şi a sentimentelor tale este cea care le face să se materializeze. Oferi energie şi consolidezi orice lucru căruia îi acorzi atenţie.

Concentrează-te pe aspectele pozitive ale vieţii tale, consolidând astfel lumina, mai puternică sau mai slabă, care sălăşluieşte în sufletul oricărei persoane pe care o întâlneşti. Când primeşti lumina cunoaşterii adevărului în sufletul tău, lumina strălucitoare va radia spre lume. Primeşte lumina, apoi dăruieşte-o şi celorlalţi, doar astfel putem repara lumea în care trăim. Păstrează-ţi nucleul de lumină şi pace, rămânând calmă şi senină.

Urmează-ţi calea cu graţie, demnitate şi iubire necondiţionată. Energia iubirii vindecătoare va fi alături de noi pe parcursul tuturor acestor momente de mare importanţă în transformarea lumii noastre.