Joi, cântăreaţa americană de jazz Nancy Wilson, câştigătoare a trei premii Grammy, a muritîn reşedinţa sa din California la vârsta de 81 de ani, a anunţat agentul ei de presă, citat de Reuters.
Interpreta unor piese melodioase şi dramatice din anii 60, Nancy Wilson, considerată o cântăreaţă de jazz pe parcursul întregii sale cariere, în pofida faptului că putea să abordeze foarte multe alte genuri muzicale, obişnuia să spună că era "o stilistă a cântecului".
„A fost una dintre acele rare vocaliste care pot să cânte orice. Jazz, blues, pop şi chiar funk. Şi chiar a cântat toate aceste stiluri”, a declarat agentul ei de presă, Devra Hall Levy.
Piesa „How Glad I Am” i-a adus un premiu Grammy în 1965 la categoria „cea mai bună interpretare R&B”. A câştigat apoi două premii Grammy în categorii dedicate muzicii jazz şi a lansat peste 70 de albume.
În 2004 a primit un premiu pentru întreaga carieră - Jazz Masters Fellowship - din partea National Endowment for the Arts.