Nadia crede in noroc

Nadia Comaneci, fosta campioana olimpica la gimnastica, este unul dintre romanii care au jucat pentru prima oara la Loto 6/49 in aceasta saptamana.

Prezenta ieri, impreuna cu fratele sau Adrian, in jurul orei 14.00, la o agentie Loto din cartierul Aviatiei, fosta sportiva a spus razand ca „toata lumea cumpara cate un bilet si m-am gandit sa contribui si eu la economia Romaniei”.

In mica agentie de la Aurel Vlaicu aerul era aproape imposibil de respirat: „Este ingrozitor de cald! V-ar trebui un aer conditionat”, le-a spus Nadia casierelor.

Numere precum 32, 41, 5, 10, 24 sau 21 se aflau pe unul dintre biletele completate de fosta sportiva. „Am numere de noroc sau le asociez cu zilele de nastere ale lui Bart sau ale celui mic. Am jucat zecele de la Montreal, dar si cinci, care este numarul meu norocos”, a declarat Nadia pentru „Evenimentul zilei de duminica”.

Intrebata cate variante joaca, Nadia a parut putin incurcata: „Cate variante joc? Multe!”, insa vanzatoarea a ajutat-o: „Nadia joaca variante combinate, adica mai multe variante la un loc, ceea ce inseamna mai multe sanse de castig”, a spus aceasta.

Pentru completarea variantelor, fosta gimnasta a folosit bolul pus la dispozitie de agentie, bifand pe bilete numere ca 27, 47, 28, 2, 7, 4 sau 43, insa nu a ocolit nici varianta noroc. In total a platit 221,5 lei, cu toate ca este sceptica privind sansele sale de castig: „Nu imi fac planuri pentru ca nu cred ca voi castiga”.

BANI

Unde merge profitul Loteriei Romane?

Liliana Ghervasuc  a prezentat modul in care sunt cheltuiti banii Loteriei Romane, pentru a dezminti acuzatiile conform carora salariile si primele din compania de stat ar fi uriase.

> Din cele aproximativ 36 milioane de euro, profit net al Loteriei pe anul trecut, mai mult de jumatate s-au indreptat catre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor.

> 3,5 milioane de euro au ajuns la Agentia Nationala pentru Sport.

> 1,5 milioane de euro au mers la Centrul National al Cinematografiei.

> 145.000 de euro s-au indreptat catre Ministerul Culturii si Cultelor.

> 12 milioane de euro au acoperit cheltuielile interne ale institutiei.

Sursa: Mediafax