Nadia Comăneci a revenit după 40 de ani în sala de la Montreal, acolo unde a primit primul 10 din istoria gimnasticii

Nadia Comăneci s-a reîntors în sala din orașul canadian Montreal, acolo unde, la Jocurile Olimpice din 1976, a devenit prima gimnastă notată cu 10.

Nadia Comăneci a avut parte de o reîntâlnire emoționantă. Fosta mare sportivă româncă s-a reîntors în sala de sport a orașului canadian Montreal, acolo unde, la Jocurile Olimpice din 1976, a primit prima notă de 10 din istoria gimnasticii.

„Nu-mi vine să cred că a trecut așa de mult timp. Parcă era acum câțiva ani. Simt un amestec de emoții, pentru că acum înteleg mai multe decat atunci când aveam 14 ani. Deși este o senzație frumoasă, emoționantă, parcă cele mai puternice sentimente, tot atunci le-am simțit”, a spus Nadia Comăneci.