Nadal a produs 100 de milioane de euro din tenis

Tenismenul iberic a câștigat cel de-al 11-lea trofeu la turneul de Mare Șlem găzduit de Paris. Rafa a trecut granița unei sume impresionante câștigate în „Sportul Alb”, performanță reușită doar de Roger Federer și Novak Djokovici.

Rafa Nadal a strălucit din nou pe zgura turneului Roland Garros. Pentru a 11-a oară, tenismenul spaniol a ridicat trofeul și s-a bucurat la fel ca la prima reușită.

Ibericul, lider mondial, a încheiat, fără mari emoții, finala disputată împotriva austriacului Dominic Thiem (locul 8 ATP), în fața căruia s-a impus cu scorul de 6-4, 6-3, 6-2.

 

Alături de Federer și Djokovici

Nadal a obținut precedentele 10 victorii în 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 și 2017. Cu această ocazie, ibericul a pus mâna și pe un cec în valoare de 2,2 milioane de euro și a depășit granția a 100 de milioane de euro câștigate la fileu - 100,5 milioane a strâns „Regele Zgurii”. Doar doi jucători au mai reușit această performanță: Roger Federer (un total de 116 milioane) și Novak Djokovici (111 milioane). Nadal a afirmat după succesul de la Roland Garros că este impresionat de nivelul atins în finala cu Thiem.

 

„E greu de spus ce a fost în sufletul meu”

„Este într-adevar incredibil cum am jucat, e o victorie mare pentru mine, Thiem a jucat foarte bine și împreună am jucat un tenis frumos. Sunt două săptămâni fabuloase pentru mine, cu siguranță că Dominic va câștiga aici în următorii ani, la Paris. Cred că am jucat foarte agresiv, el joacă într-adevăr în acest stil, atacă mereu, are un forehand foarte incisiv și puternic. Sunt bucuros în acest final de joc, am fost puțin speriat la acea lovitura din setul 3, e greu de spus ce a fost în sufletul meu atunci. Nu m-am gândit niciodată că o să câștig aici de 11 ori, este greu să-mi descriu sentimentele pe care le am”, a spus Nadal.