Potrivit primului raport internațional intitulat „Situația taților la nivel mondial“, bărbații care au legături strânse cu copiii lor au mari avantaje!
Analiza privind paternitatea, care a fost lansată marți, la New York și la Bruxelles, se bazează pe sute de studii din toate țările lumii. Implicarea tatălui în creșterea copilului este un factor esențial pentru egalitatea de gen și dezvoltarea copilului, relevă primul raport pe această temă, realizat la nivel global, potrivit unui comunicat al Salvați Copiii România.
„Egalitatea de gen necesită o revoluție în viața bărbaților și a băieților și obținerea acesteia implică modificări urgente de politică (…). Implicarea taților este esențială pentru obținerea egalității de gen. Tații sunt foarte importanți în dezvoltarea copilului și sunt, din punct de vedere biologic, la fel de capabili pentru a oferi îngrijire precum mamele“, precizează sursa citată.
Dacă au grijă de copiii lor, trăiesc mai mult și sunt mai fericiți!
Printre rezultatele importante ale primului raport „Situația taților la nivel mondial“ se numără faptul că tații care au legături strânse cu copiii lor trăiesc mai mult, au mai puține probleme de sănătate, sunt mai productivi și, în general, mai fericiți.
În ceea ce privește egalitatea între sexe, raportul relevă și câteva disparități care persistă în societate.
„În continuare, femeile petrec de 2-10 ori mai mult timp decât bărbații având grijă de copii (sau de persoanele mai în vârstă). Aceste inegalități persistă în pofida faptului că femeile în ziua de azi reprezintă 40% din forța de muncă globală și 50% din producătorii de hrană ai lumii. Deși în creștere, munca de îngrijire neremunerată din partea bărbaților nu ține pasul cu participarea femeilor la forța de muncă“, se arată în comunicat.
Potrivit analizei, în nicio țară din lume bărbații sau băieții nu impart, în mod egal, activitățile domestice și de îngrijire cu femeile și fetele, iar acest dezechilibru are efecte negative: femeile pierd oportunități de muncă și venit, iar fetele dreptul la educație, ceea ce exacerbează inegalitatea de gen și sărăcia bazată pe gen.
Raportul arată că egalitatea nu poate fi obținută decât dacă bărbații se implică în îngrijirea copiilor și a familiilor lor, un subiect „aproape inexistent în politicile publice și în discursul public“.
Studiul a fost realizat de MenCare și susținut de Save the Children, Promundo, Sonke Gender Justice, Rutgers şi Alianţa MenEngage.