Șocant este faptul că în urma unor controale făcute de pompierii militari, pe parcursul lunilor de vară, a ieșit la iveală faptul că peste 1.100 de cluburi funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, ceea ce înseamnă că acestea nu respectă normele în materie.
După tragedia de la Colectiv, legislația în privința funcționării cluburilor și a localurilor publice s-a înăsprit foarte tare. Minunea a durat puțin deoarece, la presiunea patronatelor din domeniu, legile au fost schimbate din nou, așa se face că un club în care se află sute de persoane poate funcționa fără autorizație de securitate la incendiu.
O statistică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență arată faptul că au fost efectuate 7.500 de controale la diverse obiective, dintre care 1.100 funcționau în afara legii.
“Pe linia prevenirii incendiilor au fost efectuate aproape 7.500 de controale, fiind identificate peste 1.100 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost constatate 23.628 contravenţii (cu peste 2.600 mai multe faţă de anul trecut), fiind aplicate 3.710 amenzi în valoare de 11.455.820 lei (o creştere de aproape 3.200.000 faţă de 2018)”, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de MAI.
Totodată, Inspectoratul General de Aviaţie a participat la aproape 1.200 de misiuni, majoritatea (1.071) fiind intervenții aero-medicale, în colaborare cu SMURD.
Pompierii au intervenit pentru stingerea a aproape 3.900 de incendii, cauza probabilă a acestora fiind, în principal, utilizarea de instalații electrice defecte ori improvizate şi focul în spații deschise.