Un proiect de lege depus la Parlament prevede transmiterea fără plată a 55 % din acţiunile Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S. A. (CNAPM) către cinci unităţi administrativ-teritoriale locale
Deputatul PSD Eduard Martin, unul dintre iniţiatorii legii, alături de parlamentarii Manuela Mitrea, Nicolae Moga şi Alexandru Mazăre, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că noul proiect legislativ vine în completarea demersului iniţiat în 2008, când s-a reuşit transmiterea primelor pachete de acţiuni deţinute de Ministerul Transporturilor, la CNAPM şi ale Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu, către Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Constanţa.
"Şansa noastră este că la Bucureşti avem un guvern preocupat de descentralizare şi de a pune administraţia pe făgaşul normal şi care manifestă, mai ales, susţinere pentru judeţul Constanţa şi pentru constănţeni şi, astfel, am găsit susţinere pentru a lansa acest proiect de lege", a declarat Martin.
La rândul său, senatorul Alexandru Mazăre a apreciat că acest demers legislativ se va finaliza în nouă, zece luni, iar la sfârşitul acestei perioade ponderea unităţilor administrativ teritoriale constănţene în acţionariatul CNAPM Constanţa va fi de 75 %.
"Vă reamintesc că şi precedentul demers, când am reuşit să trecem prin parlament legea ce a acordat Consiliului Local Municipal Constanţa dreptul de a deţine 20 % din acţiunile Portului Constanţa, s-a lovit în final de respingerea preşedintelui Traian Băsescu. Legea s-a întors în Parlament şi a fost retransmisă la promulgare în varianta noastră, rămânând definitivă în formula iniţială. Vă daţi seama că nu ne aşteptăm la o susţinere mai mare nici de data aceasta din partea preşedintelui republicii, dar după alegeri, sperăm să avem majoritatea în parlament şi să reuşim mai uşor în demersul nostru", a spus Mazăre.
Potrivit iniţiatorilor legii de transmitere a pachetului majoritar de acţiuni către cinci unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Constanţa, noua structură a acţionariatului ar fi: Consiliului Local Municipal Constanţa - 51%, Consiliul Judeţean Constanţa - 15 %, Consiliul Local Agigea - 5 %, Consiliul Local Năvodari - 4 %, Consiliul Local Municipal Mangalia 3 - %, Fondul Proprietatea - 20 % şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - 5 %.
Potrivit lui Martin, acţiunile deţinute de CL Constanţa la CN APM ar putea aduce dividende de 5 - 6 milioane de euro, bani ce ar putea fi investiţi în infrastructura locală şi în proiectele sociale ale Primăriei.