Gruparea din Ghencea a sarbatorit ieri 60 de ani de la infiintarea clubului, ocazie cu care Valeriu Argaseala, directorul executiv al clubului, a aratat o placheta pe care scrie "7 iunie 2007 - Aceasta este prima "caramida" din temelia muzeului FC Steaua Bucuresti".
„Hall of fame-ul” va fi amenajat intr-o incapere mare de la etajul intai al tribunei oficiale a stadionului. Primii care au donat obiecte pentru cel dintai muzeu al unei echipe de fotbal din Romania au fost invitatii speciali ai evenimentului de ieri: Ilie Savu, Gheorghe Constantin, Lajos Satmareanu, Stefan Sames, Helmuth Duckadam, Mirel Radoi, dar si juniorul Andrei David.
„M-as fi bucurat daca acest muzeu se facea in urma cu zece ani, cand inca mai aveam manusile cu care am aparat la Sevilla. Nu cred ca acum mai pot fi recuperate”, a spus Helmuth Duckadam. Ilie Savu, component al primei echipe, cea din 1947, a monopolizat atentia, povestind cum s-a nascut clubul, dar si cum a facut scoala militara in Germania chiar in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial.
„„Pe Savu il mai tin un an aici si-l imbrac in haine nemtesti!”, i-a spus Hitler maresalului Antonescu”, s-a destainuit omul care nu mai vine de doi ani la meciurile Stelei din cauza lui Gigi Becali, „fiindca m-a obstructionat odata”.