Președintele FRF, Răzvan Burleanu, va purta mâine o discuție cu Cosmin Contra, în vederea postului de selecționer al naționalei României. Dacă va ajunge la cârma „tricolorilor”, „Guriță” va pleca de la Dinamo și cu Adrian Mutu, actualul director general al „câinilor”
Potrivit Digi Sport, Mutu va face echipă cu Contra și la națională, unde va ocupa postul director sportiv al Federației Române de Fotbal. Așadar, mâine, șeful de „Casa Fotbalului” ar putea anunța numele lui Cosmin Contra ca viitor selecționer al selecționatei noastre, aceștia doi având o întâlnire programată. Contra a fost a doua opțiune a forului, după Dan Petrescu. În vârstă de 41 de ani, Contra a pregătit în cariera sa echipe precum Poli Timișoara, Getafe, echipa de tineret a celor de la Getafe, Fuenlabrada, Petrolul, Alcorcon, Guangzhou R&F și Dinamo.