Vara aduce schimbări importante în piața mass-media autohtonă. Patronul trustului Adevărul Holding, Cristian Burci, a făcut o schimbare esențială în organigrama companiei pe care o conduce. Omul de afaceri a decis să reînvie funcția de director general a trustului, acolo unde tocmai l-a numit pe Cristi Stancu, cel care până la această mutare a deținut funcția de redactor-șef al cotidianului Click.
Cu titluri precum Adevărul, Click sau revista OK în portofoliu, trustul Adevărul Holding este unul dintre cele mai importante instituții de presă din România. Chiar și în aceste condiții, în ultimii trei ani, de la demisia din 2016 a lui Dan Belcea, poziția de director general a trustului a fost vacantă până astăzi. Paginademedia.ro informează că în această funcție tocmai a fost numit Cristi Stancu, cel care din 2006 era în conducerea cotidianului Click. Promovarea nu va însemna că Stancu va abandona tabloidul, el urmând a fi în continuare persoana responsabilă cu partea editorială a ziarului și coordonarea acesteia.