Murray a luat urma legendelor tenisului mondial

Scoțianul intră, de astăzi, în galeria liderilor ATP, și-i urmează pe Ilie Năstase, Bjorn Borg, Boris Becker, Pete Sampras, Roger Federer sau Rafa Nadal

Tenisul mondial masculin are un nou lider, începând de astăzi.

Pentru întâia dată în carieră, scoțianul Andy Murray (29 de ani) a urcat pe prima treaptă ATP, după ce a reușit să întrerupă dominația impusă în ultimii doi ani de Novak Djokovici (lider începând de la 7 iulie 2014).

S-a impus în finala Mastersului de la Paris

Jocurile au fost făcute la Mastersul de la Paris. Sârbul a fost eliminat în faza sferturilor de finală (4-6, 6-7(2) cu croatul Marin Cilici), iar scoțianul a disputat, ieri, ultimul act, împotriva americanului John Isner. Andy a câștigat trofeul, după ce a tranșat meciul la capătul a trei seturi, scor 6-3, 6-7(4), 6-4.

El își asigurase fotoliul de lider înaintea ultimului act din capitala Franței, după ce a trecut în semifinale de canadianul Miloș Raonici.

A câștigat trei turnee de Mare Șlem

A fost o misiune simplă pentru scoțian, pentru că adversarul său a abandonat jocul din cauza unei accidentări. Murray a făcut parte, în ultimii ani, din elita tenisului și și-a trecut în cont trei turnee de Mare Șlem: Wimbledonul, în 2013 și 2016, și US Open, în 2012.

De asemenea, britanicul a disputat finalele de la Australian Open (2010, 2011, 2013, 2015 și 2016) și Roland Garros (2016). El a devenit campion olimpic în 2012, la Londra, dar și în acest an, la Rio de Janeiro. Până acum, Murray a strâns din premii suma de 52,03 milioane de dolari.

Ilie Năstase a fost deschizător de drum

Andy Murray este cel deal 26-lea lider din era Open și are predecesori iluștri.

Istoria a început să fie scrisă de Ilie Năstase, primul jucător care a ocupat locul 1 ATP, de la 23 august 1973, până la 3 iunie 1974. Românul a fost detronat la acea vreme de australianul John Newcombe.

Au urmat jucători uriași ai tenisului, din generații care au reinventat „Sportul Alb”: Bjorn Borg (Suedia), John McEnroe și Jimmy Connors (ambii din SUA), Ivan Lendl (Cehoslovacia), Stefan Edberg (Suedia), Pete Sampras și Andre Agassi (ambii din SUA), Roger Federer (Elveția) sau Rafa Nadal (Spania).