Burt Reynolds a murit. Actor foarte îndrăgit, acesta a avut o legătură extrem de strânsă cu România.
Nu puțini sunt românii care încă își mai aduc aminte de momentele de dinainte de 1989, când filmele americane erau supuse unei cenzuri drastice. La singura televiziune existentă pe atunci, filmele americane erau preponderent western și, eventual, comedii, prin care nu se putea transmite niciun mesaj politic. Burt Reynolds, sex-simbol masculin al anilor 70, a fost unul dintre actorii care dădea fiori publicului feminin.
Odată cu apariția în România, în anii 80, a ”videoului”, casetele dublate de celebra Irina Nistor aduceau în casele româncelor numeroase producții cinematografice în care personajele interpretate de Burt Reynolds reprezentau tipul bărbatului atrăgător, plin de umor și care emana forță și siguranță. Imagine total contrastantă față de imaginea bărbatului-comunist, din filmele propagandistice din perioadă.
În 2012, Burt Reynolds declara, într-un interviu, că regretă unele roluri alese, deoarece criteriul principal a fost amuzamentul, nu solicitarea profesională. Întrebat care ar trebui să fie epitaful său, actorul a răspuns: "A avut o viaţă dată naibii şi a făcut tot ce-a putut - chiar tot ce-a putut - ca să nu supere pe nimeni".
Burt Reynolds, actorul american, a murit joi, la vârsta de 82 de ani, a anunţat managerul său prin publicaţia Hollywood Reporter.