A MURIT cea mai BOGATĂ femeie din LUME. MOȘTENITOAREA unui IMPERIU

Moştenitoarea gigantului francez de cosmetice L'Oréal, Liliane Bettencourt, cea mai bogată femeie din lume, potrivit revistei americane Forbes, a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 94 de ani, a anunţat familia sa.

„Liliane Bettencourt a murit în această noapte în locuinţa ei. Ar fi împlinit 95 de ani la 21 octombrie. Mama a plecat în pace”, a scris fiica ei, Françoise Bettencourt Meyers, într-un comunicat, citat de AGERPRES. Cu o avere estimată la aproape 40 de miliarde de dolari de revista americană Forbes în 2017, dna Bettencourt era cea mai bogată femeie din lume şi ocupa locul 14 în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

Afectată de Alzheimer, plasată sub tutelă, ea s-a retras de pe scena publică din 2012, an în cursul căruia a părăsit consiliul de administraţie al L'Oréal şi orice rol de conducere în cadrul grupului. Într-un comunicat separat, CEO-ul L'Oreal, Jean-Paul Agon, şi-a exprimat "imensa tristeţe" după anunţarea morţii dnei Bettencourt.

Născută la 21 octombrie 1922 la Paris, Liliane a fost crescută în rigoare, printre dominicani. Mama sa, pianistă, a murit când ea avea cinci ani. Zece ani mai târziu şi-a terminat primele stagii la L'Oréal. Dna Bettencourt se considera depozitară a activităţii tatălui său, Eugene Schueller, fondator al companiei.