Murdoch-Yahoo!, alianţa anti-Google

Deşi iniţial s-a arătat dezinteresat de o eventuală preluare a Yahoo!, Rupert Murdoch, proprietarul imperiului media News Corporation, a intrat în cele din urmă în cursa pentru controlul firmei de servicii pe internet. Ţinta: câştigarea războiului cu Google.

Rupert Murdoch, proprietarul imperiului media News Corporation, a intrat în cele din urmă în cursa pentru Yahoo!, deşi iniţial s-a arătat dezinteresat de o eventuală preluare, scrie „Financial Times“.

Miliardarul american se află în discuţii cu oficialii Yahoo!, în vederea găsirii unei combinaţii care să scape compania de oferta ostilă de preluare a 40,6 miliarde de dolari lansată de Microsoft. News Corp a propus îmbinarea reţelei sale sociale MySpace şi a altor site-uri populare deţinute (Photobucket, AmericanIdol, Fox Sports, IGN), cu Yahoo!, în schimbul unui pachet consistent de acţiuni (peste 20%) la firma de servicii pe internet.

Site-urile deţinute de News Corporation au mai mult de 500 de milioane de utilizatori. Ambele companii au foarte mult de câştigat: Yahoo! vine cu publicitatea, iar News Corp cu publicul. Furnizorii de publicitate vor fi şi ei mai mult decât încântaţi să ofere publicitate noului conglomerat, care are o asemenea bază de utilizatori, cred analiştii. Mai mult, atât News Corp, cât şi Yahoo! au un ţel comun, slăbirea dominaţiei autoritare a Google pe internet. „Trebuie să găsim noi modele de afaceri pentru a obţine profituri. Altfel, lumea va fi deţinută de Google“, atrăgea atenţia Murdoch, vara trecută. Planuri scoase de la naftalină Discuţii asupra unei posibile combinaţii de acest gen au mai fost purtate şi în trecut de cele două companii. Ideea a fost readusă în lumină la momentul în care Microsoft a făcut oferta de preluare nedorită de Yahoo!. „Yahoo! examinează toate opţiunile posibile“, a spus Ben Schachter, un analist al pieţei on-line de la firma de servicii financiare UBS.

Acesta consideră că, drept răspuns la mutarea News Corp, Microsoft ar putea oferi zilele următoare o sumă mai mare pe acţiune comparativ cu oferta iniţială de 31 de dolari pe acţiune. Unul dintre principalele motive pentru care conducerea Yahoo! a refuzat oferta Microsoft a fost preţul prea mic oferit pe acţiune. BANI Ce naşte din patron de presă... Născut la Melbourne - ca fiu al unui puternic proprietar de ziare din Australia, Sir Keith Arthur Murdoch -, Rupert a urmat cursurile unei şcoli de elită, Geelong Grammar. A terminat apoi Worcester College, în cadrul Universităţii Oxford din Anglia.

În timpul facultăţii, Murdoch a scris pentru diverse publicaţiii, însă meseria de jurnalist nu l-a pasionat cu adevărat. I-a plăcut mereu să facă bani, mai ales că după moartea tatălui său situaţia financiară a familiei era una incertă. A reuşit pe deplin, dovadă că azi are o avere estimată la circa 8,8 miliarde de dolari.