Muntenegru are o noua Constitutie

Parlamentul din Muntenegru a adoptat ieri, prin majoritate de doua treimi, o noua Constitutie a republicii care si-a obtinut independenta in iunie 2006, relateaza AFP.

Din cei 81 de parlamentari, 55 au votat noua Constitutie, 21 au votat impotriva, ceilalti abtinandu-se. Textul a fost elaborat de experti din Muntenegru, cu sprijinul unor experti ai Consiliului Europei si ai Uniunii Europene. 

Constitutia defineste Muntenegru ca un stat al cetatenilor sai, unde persoanele sunt egale in drepturi si unde limba oficiala este muntenegreana. 

Constitutia precizeaza ca folosirea oficiala a limbilor sarba, bosniaca, croata si albaneza este acceptata.             Toate comunitatile religioase sunt egale in drepturi, precizeaza Constitutia.             Pentru prima data, noua Constitutie muntenegreana recunoaste prioritatea dreptului international asupra dreptului local si introduce egalitatea intre sexe.             Constitutia prevede, de asemenea, controlul civil si democratic al armatei si serviciilor de securitate, precum si controlul parlamentar al activitatii Guvernului.             Toti cetatenii din Muntenegru care posedau cetatenie muntenegreana la 3 iunie vor putea sa o pastreze, precizeaza textul Constitutiei.             Partidele prosarbe au respins in bloc textul noii Constitutii, calificand-o drept antisarba si injusta.             Muntenegru s-a separat de Serbia dupa un referendum istoric, organizat in mai 2006, in urma caruia alegatorii au optat pentru independenta, proclamata in iunie acelasi an.             Muntenegru a semnat luni, la Luxemburg, un acord de stabilizare si asociere cu UE, primul pas in vederea unei eventuale aderari la blocul european.

Sursa: Mediafax