Munte de gunoi strâns de doi boschetari

Patru camioane de gunoaie au fost evacuate, luni, de polițiștii locali cu sprijinul societății de salubritate din Timișoara. Focarul de infecție a fost descoperit pe un teren din zona Calea Buziașului.

Muntele de gunoi a fost strâns de doi oameni ai străzii. Aceștia s-au folosit de cartoane, lemne și alte materiale pentru a realiza un adăpost improvizat, unde au început să adune alte gunoaie.

„Polițiștii locali au demarat procedurile pentru îndrumarea către localitatea de domiciliu, iar în cazul celei din Timișoara s-a luat măsura îndrumării către serviciile sociale, și au trecut la igienizarea zonei cu sprijinul reprezentanților societății de salubrizare Retim, care a strâns din locația respectivă peste patru camioane de deșeuri”, arată Poliția Locală Timișoara, astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă. Potrivit reprezentanților instituției, de la începutul anului și până în prezent au fost identificate și salubrizate ca urmare a intervenției polițiștilor locali un număr de 29 astfel de astfel de adăposturi improvizate în diverse zone ale orașului. „Totodată, Poliția Locală face apel către timișoreni ca, în cazul în care au cunoștință despre astfel de locații cu adăposturi ridicate de oameni ai străzii, care reprezintă adevărate focare de infecții, să sesizeze la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 pentru ca polițiștii locali să se poate deplasa la fața locului pentru a lua măsurile legale care se impun”, informează Poliția Locală Timișoara.