Pentru unii munca este un mod de viata, in timp ce pentru altii ea este privita doar ca o sursa de venituri.
Daca primii sunt dedicati jobului lor, preferand sa lucreze fara oprire, cealalta categorie prefera o viata linistita, cu program fix si timp liber.
Tinerii sunt cei mai dornici de a munci in multinationale, chiar daca ritmul este infernal. Studentii merituosi isi fac un vis din a lucra in asemenea companii, care dau bine la CV si le deschid usile altor firme, pe mai departe. Cei care lucreaza deja in multinationale spun insa ca poti rezista doar trei ani, dupa care ai de ales intre viata ta si a companiei.
Au ales supramunca
Munca zi si noapte. Bogdan Gavrila este un tanar de 25 de ani despre care se poate spune ca munceste non-stop. Se ocupa cu dezvoltare de site-uri, comunicare, relatii publice, organizare de evenimente. Acum este manager development al Career Management, iar ziua lui de lucru incepe la ora 7.00 si se termina pe la 4.30 dimineata.
„Eu nu o numesc zi de lucru, ci doar o zi din viata mea, pentru ca imi place extraordinar de mult ce fac. De ce? Pentru ca este o activitate de creatie, reusesc sa ajut oamenii”, sustine el. Despre partea materiala, Bogdan spune ca, „daca muncesti mult, ai si satisfactii financiare, dar care vin in timp”.
„Suntem responsabili”. D.L. este auditor intr-o multinationala si spune ca programul de lucru este mai incarcat din decembrie si pana in mai. Tanarul, de 28 de ani, are explicatii pentru cei care muncesc asiduu, in marile companii: „Principalul criteriu dupa care suntem recrutati este responsabilitatea. Cand iti dai cuvantul, il respecti. In plus, suntem foarte constiinciosi si dedicati rezultatului final. De aceea muncim atat de mult”.
Vrea cariera, nu viata personala. Ana e studenta la ASE, in anul IV, are 10 pe linie, a facut stagii de pregatire, scoli de vara, a lucrat part-time intr-o banca. Viseaza sa ajunga in consultanta, desi a auzit ca programul de lucru e infernal. „I need to build a life from scratch”, adica trebuie sa-si inceapa viata de la zero, imi spune franc pe messenger. Mai are doar o luna de facultate, asa ca a aplicat deja pentru un post de debutant intr-una dintre cele patru mari companii de audit.
A auzit de cazul Ralucai de la Ernst&Young, a socat-o, dar e de neclatinat: este dispusa sa sacrifice viata personala pentru o cariera de succes. „Deja o fac”, spune dupa cateva momente de gandire.
Si nu e singura. Cariera demarata intr-una dintre marile companii de audit si consultanta de la noi - Ernst&Young, Deloitte, KPMG si PricewaterhouseCoopers - este privita de toti studentii de 10 de la ASE ca o oportunitate imensa. E „dream jobul” pentru care aplicatiile curg la orice anunt de recrutare.
Aceeasi E&Y, firma pentru care lucra Raluca Stroescu, cauta in perioada aceasta un junior pe audit. Si-a postat anuntul pe un site de recrutare si a primit 134 de aplicatii in mai putin de o saptamana, cu toate ca cerintele nu erau dintre cele mai „lejere” - licentiat in contabilitate, finante sau contabilitate, engleza si IT perfecte.
Au ales viata
Am vrut sa traiesc! Ritmul de lucru din companiile de audit ii face pe multi angajati sa isi caute, dupa o perioada relativ scurta de timp, un loc de munca mai putin stresant. Asa este si cazul lui M.O., care a lucrat intr-o multinationala de consultanta dintre cele mai puternice de pe piata, iar acum isi desfasoara activitatea in interiorul unei banci comerciale „de nisa”.
„Am plecat pentru ca am vrut sa mai si traiesc dincolo de job. Se munceste mult si in banca, dar macar ai weekendurile libere si pleci la ore rezonabile de la serviciu”, ne-a spus M.O.
Fosta angajata a companiei de consultanta spune ca ritmul de lucru era „infernal”, iar atmosfera din companie era foarte tensionata pentru ca toata lumea lucra contratimp. „Se intampla ca un auditor sa aiba mai multi manageri, iar echipele se schimbau mereu”, spune M.O., amintindu-si cum un superior putea cere la sfarsit de saptamana refacerea rapoartelor la care se muncise zile in sir.
Timpul liber, apreciat. „Eu castig 600 de euro, dar sunt multumit cu viata mea. Sunt multumit ca pot ajunge acasa la ora 5.00, ca am o prietena cu care sa vorbesc toate nimicurile, ca mai aranjam o cina romantica, ca ne mai permitem sa mergem sa escaladam muntii, ca am prieteni cu care sa ies la o bere sau la un meci de fotbal.
Chiar daca nivelul chiriei e jumatate din salariul meu, nu mi-as dori mai multi bani daca asta inseamna sa pierd tot ce am acum. Iar singurele vise legate de realizarea profesionala sunt proiectele mele, nu ale altora (lucrez intr-un domeniu de creatie)”, spune Dan pe forumul www.evz.ro.
A decis sa „evadeze”. De-a lungul carierei, Octavian Costescu a lucrat in comert, in dezvoltare, ca angajat, dar si pe cont propriu. Are 44 de ani si timp de opt ani a muncit „sapte zile din sapte”. „Ajungeam la job la ora 9.00 si plecam la ora 23.00. Munceam la o firma de echipament sportiv, alaturi de sotie. Intr-o sambata dimineata, eram la serviciu amandoi si am invitat-o la plimbare. M-a refuzat, spunand ca are de lucru. Asa am inteles ca munca devenise mai importanta decat viata si am decis sa schimb asta”, povesteste el.
Astazi este project manager la un grup de servicii financiare si considera ca a procedat corect. „Compensatia timpului la dispozitia mea este mult mai importanta decat banii”, apreciaza Costescu, acum tata a doi copii.