Dacă era secetă mare, copiii satului porneau în alai pe ulițe ca să-l îngroape pe tatăl soarelui într-un loc cu multă apă ca să piară arșița și să curgă ploile într-una ca izvoarele, iar, dacă vremea era ploioasă, o duceau pe mama ploii s-o îngroape într-un loc uscat ca să sece izvoarele ploii și să se zvânte pământul.
Unul dintre țânci mergea în fruntea alaiului, doi duceau crucea și prapurii. Totul arăta ca o înmormântare în miniatură.
După cei trei urma un cărucior cu sicriul în jurul căruia fetițele, în haine cernite, boceau, strigând:
„Tatăl soarelui a murit/ Muma ploii a înviat”.
Apoi, cortegiul se termina cu un șir de copii.
Citește GRATUIT toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric