Muguruza râvnește la „tronul” ocupat de Halep

Iberica, a doua jucătoare în ierarhia WTA, a anunțat public că obiectivul ei pentru 2018 este acela de a reveni pe prima treaptă a podiumului mondial, în locul sportivei noastre

Sezonul recent încheiat a fost, fără îndoială, cel mai disputat din istoria WTA, în ceea ce privește prima treaptă a clasamanetului mondial. Doar în acest an, locul 1 WTA a fost dobândit de cinci jucătoare, pe rând: Serena Williams, Angelique Kerber, din nou Serena Williams, din nou „Angie” Kerber, Karolina Pliskova, Garbine Muguruza și Simona Halep.

Românca se află pe primul loc mondial încă din luna octombrie, dar pentru sezonul viitor va trebui să lupte pentru a-și menține statutul de „prima jucătoare a lumii”. Garbine Muguruza, triumfătoare în acest an la Wimbledon, a anunțat în cadrul unui interviu realizat de site-ul oficial al WTA că vrea cu orice preț să revină pe prima locul 1.

„Vreau să lupt pentru locul 1”

În momentul de față, între Halep și Muguruza, ocupanta locului secund, este o diferență de doar 40 de puncte! „Vreau să joc în continuare în finale și să lupt pentru locul 1. Nu mi-e frică de nimic și nu mă ascund de asta. Vreau să am obiective dificile pentru că am fost la un nivel ridicat și simt că acolo e locul meu. Mă uit foarte mult la meciurile mele. Înainte era mai greu, mai ales când pierdeam. Acum încerc sămi îmbunătățesc jocul. Eram foarte naturală pe teren. Arătam când eram nervoasă sau fericită. Dar am învațat să ascund asta pentru că orice arăți poate ajuta adversarul”, a mărturisit tenismena spaniolă în vârstă de 23 de ani. 

Acum, mai râmâne de văzut cum se va da lupta între cele două tenismene până la startul Australian Open (15- 28 ianuarie 2018), turneu de Grand Slam unde Halep este principala favorită. Până la debtul întrecerii de la Melbourne, Halep va participa la Shenzhen (China/1 ianuarie), dar și în Australia, probabil la Sydney. De partea cealaltă, Muguruza va debuta în noul sezon pe tărâm australian, la Brisbane (31 decembrie 2017-7 ianuarie 2018).

„Dublu” cu Begu, în 2018

Pentru noul sezon, Simona Halep va lupta și în probele de dublu. O va face, însă, din nou alături de Irina Begu. Va fi pentru a patra oară când cele două „tricolore” vor lupta de aceeași parte a fileului, după US Open (2011), Hobart (2013) și anul acesta la Madrid, unde au atins faza semifinalelor. Simona și Irina vor debuta la dublu, la Shenzhen 2018