Detensionarea situaţiei politice interne ar ajuta foarte mult economia românească prin revenirea încrederii investitorilor străini, întrucât situaţia financiară din Europa nu se va calma în următoarele săptămâni, a declarat, astăzi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, citat de mediafax.ro.
"Întrucât nu vedem în săptămânile viitoare o calmare a situaţiei financiare europene, suntem în faţa unor decizii majore pe care le vor lua în perioada următoare, probabilitatea este mare ca presiunile să continue şi, în consecinţă, o clarificare, o detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult, ar reveni încrederea investitorilor", a spus Isărescu.
El a arătat că "nu toţi investitorii vor să plece", mulţi fiind angajaţi pe termen lung în economia românească şi cu planuri de investiţii, iar o clarificare a situaţiei politice "ne-ar ajuta foarte mult".
În comunicatul Consiliului de administraţie, BNR a notat că incertitudinea legată de soluţionarea durabilă a crizei datoriilor suverane din zona euro suprapusă persistenţei tensiunilor politice interne, generează ieşiri nete de capital cu impact nefavorabil asupra cursului de schimb al leului. Decelerarea ritmului de creştere a împrumuturilor în valută a condus totodată la o temperare a expansiunii creditului acordat sectorului privat.
Leul s-a depreciat, astăzi, din nou, cursul oficial depăşind pragul de 4,6 lei/euro.