Data de 1 ianuarie 2019, la care România speră să treacă la euro, nu mai este doar ambiţioasă, ci devine foarte ambiţioasă.
În plus, trebuie să ne gândim bine dacă menţinem această ţintă şi ce avem de făcut, a declarat luni guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la conferinţa "Calea României către Zona Euro", informează Agerpres.
Deşi România îndeplineşte toate cele cinci criterii de la Maasrticht, există încă riscul unor derapaje care sunt extrem de costisitoare.
"Discuţia trebuie să intre pe un câmp extrem de serios. Suntem deja în aprilie 2015 şi încă nu avem o foaie de parcurs. (...) Dacă nu trecem în clar ce avem de făcut în fiecare trimestru, nu avem o foaie de parcurs, stabilirea unui 2019 sau oricare altă dată ar fi va fi lipsită de credibilitate şi ne va crea mai multe probleme. Ne vom încâlci în tot felul de explicaţii, iar aici credibilitatea este esenţială", a subliniat Isărescu.
El a precizat că acest obiectiv trebuie asumat de întreaga societate şi parafat printr-un act, fie că este vorba de o declaraţie în Parlament, o lege sau un pact politic.