Mugur Isărescu, AUDIAT în Parlament. Guvernatorul BNR oferă explicații cu privire la INFLAȚIA României. News Alert!

În cursul zilei de joi, Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului organizează şedinţa cu temă „Evoluţia inflaţiei şi implicaţiile pentru economia României”. La eveniment va participa guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și viceguvernatorii Florin Georgescu şi Eugen Nicolăescu.

Potrivit informațiilor oferite de Dan Suciu pentru Agerpres, în cadrul ședinței de joi a Comisiei economice a Senaului își va face apariția și Mugur Isărescu, dar și cei doi viceguvernatori, Florin Georgescu și Eugen Nicolăescu.  Rata anuală a inflaţiei a urcat în februarie 2018 la 4,7%, de la 4,3% în ianuarie 2018, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,74% şi a celor nealimentare cu 6,27% comparativ cu luna februarie 2017, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În luna februarie a acestui an, BNR a revizuit în creştere la 3,5%, de la 3,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. 

Pentru sfârşitul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,1%.  Conform BNR, accelerarea ratei anuale a inflaţiei în primele trei trimestre ale anului 2018 este determinată de acele componente ale coşului de consum exogene sferei de acţiune a politicii monetare. Epuizarea acestui puseu inflaţionist are ca efect reintrarea indicatorului în intervalul ţintei începând cu ultimul trimestru din 2018, notează Agerpres.