Liderul Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, în numele întregii comunităţi musulmane din țară, îşi afirmă compasiunea pentru familiile ale căror membri, rude sau prieteni şi-au pierdut viaţa, ori au fost răniţi, în cursul atentatului de la Istanbul, provocat astăzi de un terorist ce s-a autodetonat în Piața Sultanahmet.
Într-un comunicat de presă, șeful Cultului Musulman, muftiul Muurat Iusuf, îşi exprimă “tristeţea fără seamăn pentru actul sângeros de o cruzime inimaginabilă” și își manifestă „amărăciunea pentru astfel de interpretări deviante ale preceptelor Islamului de către aşa-zişi musulmani”, transmițând totodată condoleanţe Ambasadei Republicii Turcia, în România.
“Un atare eveniment sângeros, dus la îndeplinire cu fanatismul şi cu cruzimea care nu are nicio legătură cu religia islamică, sunt dovada explicită că atentatorii care le provoacă nu sunt fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi relatările Profetului Muhammed. Islamul interzice categoric uciderea oricărui suflet şi, mai presus de orice, este împotriva vărsării de sânge. Drept urmare, condamn aceste acte de terorism si transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi confraţilor musulmani turci!”, transmite muftiul Muurat Iusuf.
„Noi Comunitatea Musulmană din România, deplângem acţiunea criminală a teroristului sinucigaş de la Istanbul care şi-a suprimat propria-i viaţă şi a provocat decesul a zece persoane şi rănirea a altor cincisprezece”, precizează și purtătorul de cuvânt, imamul Ergun Refi
.