Muammar Gaddafi ar putea scăpa teafăr, nevătămat şi, posibil, neanchetat, dacă acceptă să părăsească Libia acum şi să plece, eventual într-o ţară care nu se află sub jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale. Este o posibilitate discutată şi agreată, neoficial, de o parte a statelor implicate în intervenţia militară din Libia, notează The Telegraph.
Oficial, coaliţia internaţională care participă la intervenţia din Libia a decis azi că misiunea militară, al cărei control va fi preluat în scurt timp de NATO, va continua până când liderul de la Tripoli, Muammar Gaddafi, va respecta termenii rezoluţiei ONU ce vizează protejarea civililor.
Reuniţi la Londra, reprezentanţii ONU, NATO, ai Ligii Arabe, Uniunii Africane şi ai ţărilor care sprijină aplicarea rezoluţiilor ONU privind Libia, inclusiv România (reprezentată de Teodor Baconschi), au mai decis instituirea unui grup de contact care va coordona eforturile politice ce vizează ţara nord-africană. Prima întâlnire a acestui grup va fi găzduită de Qatar, o mişcare de PR, care vine să sublinieze că statele arabe sunt alături de Occident în eforturile din Libia.
„S-a ajuns la un consens. Participanţii la reuniune au decis în unanimitate că Gaddafi trebuie să părăsească ţara”, a precizat ministrul italian de externe, Franco Frattini. Întrebat despre implicaţiile pe care le-ar atrage după sine un eventual exil al lui Muammar Gaddafi, Frattini a subliniat totuşi că acest lucru nu are cum să fie sinonim cu imunitatea. „Nu se poate, nu putem spune asta, pentru că imunitatea, ar fi o încălcare a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale”, a adăugat Frattini, potrivit AFP, citată de Agerpres. „Îl îndemnăm pe Gaddafi să plece şi să nu mai cauzeze vărsare de sânge”, a declarat și premierul Qatarului, şeicul Hamad bin Jassim al-Thani, care a adăugat că oferta lansată de comunitatea internaţională liderului de la Tripoli ar putea fi valabilă doar pentru câteva zile.
Înarmarea rebelilor, o posibilitate
În vreme ce raidurile coaliţiei, care au început în urmă cu 11 zile, au oferit un ajutor important rebelilor în lupta împotriva lui Gaddafi, unii aliaţi iau acum în calcul şi înarmarea opoziţiei, care nu reuşeşte totuşi să facă faţă forţelor mai bine organizate şi înarmate ale guvernului de la Tripoli.
Franţa este pregătită să discute cu aliaţii săi posibilitatea acordării unui eventual ajutor militar rebelilor din Libia, a declarat azi ministrul francez de externe, Alain Juppe, subliniind faptul că acest lucru nu a fost prevăzut de nici una dintre rezoluţiile ONU, relatează AFP.
„Acest lucru nu este prevăzut în rezoluţia 1973 şi nici în rezoluţia 1970. Pentru moment, Franţa aplică strict rezoluţiile. Asta înseamnă că suntem gata să discutăm cu partenerii noştri”, a declarat ministrul francez de extern.
Ambasadoarea americană a ONU, Susan Rice, a precizat într-un discurs transmis de postul de televiziune ABC, că SUA nu exlud acordarea de asistenţă militară insurgenţilor libieni în vederea înlăturării lui Muammar Gaddafi.
Secretarul american de stat, Hillary Clinton, a precizat că SUA iau deocamdată în calcul doar acordarea unui ajutor financiar rebelilor, dar a subliniat opinia Washingtonului potrivit căreia rezoluţia 1973 a ONU, care autorizează măsurile necesare pentru protejarea populaţiei civile, ar permite o eventuală furnizare de echipament militar.