Celebrul Allan Pease, consilier al starurilor, a venit in Romania.
Allan Pease, unul dintre cei mai charismatici specialisti in comunicare, supranumit „Mr. Body Language”, tine astazi primele seminarii in Romania. Pease va da lectii despre limbajul nonverbal, la Palatul Parlamentului, de la 8.30 la 16.30, invitat de de Human Capital Solutions.
Maine, de la ora 11.00, va acorda autografe la Grand Cafe Galleron, pe cele cinci carti din seria Allan&Barbara Pease, editate recent de Curtea Veche. Expertul australian, in varsta de 55 de ani, are propria companie de training, se imparte intre birourile din Australia si Marea Britanie, iar intre timp scrie bestselleruri, care se epuizeaza in tiraje impresionante.
Cele 14 carti ale sale sunt pline de „know-how”-uri despre limbajul trupului, diferente intre barbati si femei sau tehnici eficiente de vanzare, ambalate in sfaturi practice, care s-au dat in peste 20 de milioane de exemplare. In lista sa de clienti intra nume ca IBM, Sheraton, McDonald’s, BBC, Mazda sau Suzuki, vedete, prim-ministri si Vladimir Putin.
CARISMATIC
Vanzator, la 10 ani Nascut in Melbourne, in 1952, Allan Pease a facut bani de buzunar de la 10 ani vanzand bureti de vase. La 21, devenea cel mai tanar australian care vanduse asigurari de viata de peste un milion de dolari in primul an de munca. Dupa alti trei ani, intrase deja intr-un Top 20 International, ca fiind cel mai tanar „asigurator” cu polite de milioane de dolari.
O frauda imensa a unui prieten apropriat l-a coborat la zero, in 1994, anul in care a descoperit ca are cancer la tiroida. In 2000, avea sa fie diagnosticat din nou cu cancer in forma grava, dar s-a vindecat. Intre timp si-a facut propria firma de training si a scris 14 carti cu sotia sa, Barbara, traduse in 50 de limbi si vandute in peste 20 de milioane de exemplare. Carisma l-a propulsat si in media, cu emisiuni de succes la radio si TV. Munca sa a fost subiectul unor emisiuni de stiinta pe BBC, Discovery si National Geographic.
INTERVIU
„Lumea devine un loc feminin”
EVZ: V-ati petrecut o buna parte din viata predand despre diferentele dintre barbati si femei. Chiar suntem atat de diferiti? Allan Pease: Suntem foarte diferiti. Inovatiile in scanarea creierului din anii Ô90 au demonstrat ca barbatii si femeile reactioneaza diferit. Asta a fost foarte dezamagitor pentru feministe, pentru ca lor le-ar placea ca barbatii sa devina femei. Sa gandeasca precum femeile, sa vorbeasca la fel ca femeile.
Nu sunt totusi stereotipuri ca femeile vor pantofi si ca barbatii vor fotbal? Nu e vorba despre toti barbatii si toate femeile. Ci despre cei mai multi barbati si despre cele mai multe femei. Exista barbati care au creierul adaptat sa gandeasca la fel ca o femeie. Nu inseamna ca e homosexual, ci ca gandeste altfel, ca are multe amice, poate afla ce simt unii oameni doar uitandu-se la ei. E genul de tip care cand parcheaza loveste zidul pentru ca nu poate estima distanta.
Ati gasit raspunsul la dilema: cine e „mai tare”, barbatul sau femeia? Ambii suntem buni. Femeile tind sa fie cu 3a mai bune la intrebarile de inteligenta generala. Deci, cred ca din punctul asta de vedere sunt mai destepte. Lumea devine un loc feminin. Daca ai aptitudini feminie, de exemplu, vei avea sanse mai mari sa reusesti acum in afaceri. In Europa, anul trecut, 42a dintre toate intalnirile de afaceri au fost organizate pentru femei.
Se spune ca politica se leaga cu minciuna. Se vede asta din gesturi? Sa spunem asa: daca vorbesti in politica bine, iei un Oscar. Daca faci acelasi lucruri in afaceri, iei de la 15 ani de puscarie in sus. Cum iti dai seama ca politicienii mint? Deschid gura! (rade)
Ce lider v-a convins ca minte prin gesturi? Bill Clinton a fost unul dintre politicienii care minteau cel mai bine. John F. Kennedy a fost cel mai tare. Si era si natural, pentru ca nu existau oameni ca mine pe atunci care sa-i arate cum se face. Bill Clinton a mintit pe toata lumea si toti il plac in continuare! Iar la discursul in care a negat ca nu a facut sex cu Monica Lewinski, era clar ca minte! Dadea din mana in sus si-n jos, in semn afirmativ, in timp ce nega ceva. E unul dintre semne.
George W. Bush e insa groaznic! Cel mai rau in comunicare! Germanii cred ca atunci cand i-a masat umerii Angelei Merkel a vrut sa faca sex cu ea! Gesturile astea arata ca si cum ar fi sexuale, dar cred ca e doar versiunea lui de a parea prietenos. Nu intelege cum sa se poarte.
Cum poti descoperi un mincinos?Cand oamenii nu spun adevarul evita contactul vizual. Si au tendinta sa se scarpine la nas, pentru ca atunci cand minti iti creste tensiunea. Si tesuturile moi din nas se inunda cu sange si te gadila. Dar ideea e ca poate fi vorba despre o simpla mancarime la nas. De asta nu trebuie sa te iei dupa un singur gest. Ai nevoie de cel putin trei care sa ateste ca omul minte.
Limbajul trupului arata ceea ce simtim si vrem sa transmitem de fapt. De exemplu, unul dintre gesturile pe care le face un om care are incredere in el e sa-si atinga varful palmelor, in forma unui triunghi. Asta l-am consiliat si pe Vladimir Putin, cand tocmai terminase munca la KGB si era asistent la biroul guvernatorului pe atunci. Pentru ca avea gesturi taioase, fusese seful KGB, era militar. Iar oamenii nu voteaza pentru oameni agresivi in gesturi.
Ce alte celebritati au mai apelat la serviciile dumneavoastra? Numai despre unii pot vorbi, pentru ca multi au contracte care nu permit sa spun pentru a nu-i discredita in vreun fel. Oricum, aproape 90a dintre persoanele publice apeleaza la astfel de servicii. Pe Bob Geldof l-am consiliat. I-am pus barbuta aia pe fata acum 20 de ani. Pe Peter Garrett, solistul de la Midnight Oil, l-am convins sa se rada in cap, pentru ca si-asa era chel in mijloc. I-am dat sfaturi si lui Kylie Minogue. Iar Nicole Kidman a invatat sa calareasca la una dintre casele mele.
John Downer a apelat la serviciile mele, ministrul de externe al Australiei. Nu cred ca i-am invatat sa minta. Ci sa transmita un mesaj si cu trupul, nu numai verbal, tocmai ca sa nu arate ca si cum ar minti cand spun adevarul.
BESTSELLERURI
„De ce barbatii se uita la meci...” La numai 26 de ani, Pease a dat lovitura cu „The Definitive Book of Body Language” (1978), primul sau bestseller, care s-a vandut in circa 10 milioane de exemplare, in 32 de limbi. A urmat „De ce barbatii se uita la meci si femeile se uita in oglinda”, cu opt milioane de exemplare, in 36 de tari. Curtea Veche a scos pe piata, in cate 2.000 de exemplare, cinci carti dintre cele 14 scrise de Allan&Barbara Pease: „Abilitati de comunicare”, „Cat de compatibili sunteti. Manualul relatiilor”, „Intrebarile sunt, de fapt, raspunsuri” ,”El e cu minciuna, ea vorbeste-ntruna” si „De ce barbatii se uita...”.