Mourinho: „Eusébio este nemuritor”. O legendă în imagini | FOTO, VIDEO

Vestea morţii lui Eusébio a făcut înconjurul lumii. O mulţime de personalităţi ale fotbalului mondial, care l-au cunoscut pe marele Eusébio, au ţinut să-şi exprime regretul pentru trecerea în nefiinţă a celui mai mare jucător din istoria jocului cu balonul rotund.

Portughezul Jose Mourinho, tehnicianul echipei Chelsea Londra, spune că, prin ceea ce lasă în urmă, Eusébio a devenit nemuritor.

"A fost una dintre marile personalităţi ale Portugaliei. Eusebio este Portugalia. Am crescut cu Eusebio şi Amalia Rodrigues, ei sunt imenşi, nemuritori.

Toţi ştim ce a reprezentat pentru fotbal şi în special pentru fotbalul portughez. Nu aş putea spune că a fost o inspiraţie, ci o referinţă pentru mine, prin viziunea sa asupra fotbalului, prin valorile sale, principiile sale şi emoţiile transmise chiar şi după finalul carierei.

Lasă un mare gol, dar prefer să mă gândesc la el din perspectiva imortalităţii. Dacă ar fi să facem o paralelă cu fotbalul de azi, ar fi la nivelul celor mai buni.

Dacă ar avea 20 sau 30 de ani, ar avea un nivel extrem de ridicat. Îmi amintesc că l-am văzut pe Eusebio jucând contra tatălui meu. Fiul meu nu l-a văzut jucând niciodată, dar ştie cine este Eusebio", a declarat Jose Mourinho.

„Veşnic Eusebio, odihnească-se în pace", a scris atacantul formaţiei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, pe Twitter, însoţind mesajul cu o fotografie alături de Eusebio.

"Regele! Mare pierdere pentru noi toţi! A fost cel mai mare!", a scris la rândul său Luis Figo, fost mare internaţional portughez. <iframe src="//www.youtube.com/embed/7FOYyd6d4uU" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>